Laura Codruța Kovesi se mărită
Probabil mulți știu o mulțime de lucruri profesionale despre Laura Codruța Kovesi. Lucruri precum, faptul că tatăl ei a fost judecător, că ea a jucat baschet pentru echipa Națională a României și că a are o carieră impecabilă în justiție. După ce a fost procuror al Sibiului a devenit cel mai tânăr procuror general din istoria României. Din anul 2013 până în 2018, Laura Codruța Kovesi a fost procuror șef DNA. Această funcție i-a adus atât satisfacții, dar și mulți dușmani.
Începând cu acest an, Laura ocupă una dintre cele mai înalte funcții din justiția europeană, funcția de procuror-șef al Parchetului European, instituție cu sediul central la Bruxelles. Laura Codruța Kovesi, pe plan personal a fost mai tot timpul o persoană discretă. În vârstă de 47 de ani, procurorul a fost căsătorită cu Eduard Kovesi din 2002 până în 2009.
A fost cerută în căsătorie de iubitul SPP-ist
Divorțul de Eduard Kovesi a fost unul discret, însă au existat multe zvonuri precum că bărbatul ar fi fost obligat să semneze un contract de confidențialitate. În 2018, după mulți ani în care s-a dedicat doar carierei, au apărut informații potrivit cărora Laura ar avea o relație cu SPP-istul care a protejat-o ani la rând.
Laura a recunoscut că are o relație stabilă într-unul dintre puținele interviuri pe care le-a acordat, dar nu a vrut să spună cine e bărbatul. Întrebată de prezentatoarea Andreea Esca dacă are în minte vreun personaj celebru cu care ar vrea să rămână blocată în lift, răspunsul Laurei a fost: ”cel la care țin foarte mult și cu care-mi împart viața”.
Ar accepta cu o singură condiție
Potrivit informațiilor obținute de Impact.ro, se pare că Laura Codruța Kovesi a fost cerută de soție de bărbatul cu pricina, întâmplare care a avut loc într-un cadru romantic, anul trecut. Procurorul-șef i-a răspuns iubitului ei că nu este încă momentul pentru un asemenea pas și că ar accepta să ajungă, din nou, în fața altarului, numai dacă ar rămâne însărcinată.
Conform declarațiilor pe care le-a făcut public, cea mai mare dorință a Laurei este să devină mamă:
„Singurul lucru care rămâne după noi în viață sunt copiii. Meseria de părinte e cea mai grea din lume. Atunci voi afla dacă mă descurc cu adevărat. Da, îmi doresc copii. Dacă se va întâmpla, foarte bine”, a spus fosta șefă DNA.