Poliţiştii ieşeni au efectuat două percheziţii domiciliare într-un dosar penal de distrugere în formă continuată. La data de 20 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi, cu sprijinul Serviciului de Acţiuni Speciale Iaşi, au desfăşurat două percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Iaşi, în cadrul unui dosar penal de distrugere în formă continuată.
Din investigaţiile efectuate până în prezent s-a constatat faptul că în noaptea de 18 spre 19 septembrie a.c., un tânăr de 24 de ani ar fi incendiat două autoturisme parcate pe raza municipiului Iaşi, aparţinând unor cunoscuţi ai acestuia, incendiile extinzându-se ulterior la alte două autoturisme. În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 20 septembrie a.c., tânărul cercetat pentru distrugere în formă continuată a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Iaşi. La data de 21 septembrie acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, au transmis reprezentanții IPJ Iași.
Activităţile au beneficiat de sprijinul Brigăzii de Operaţiuni Speciale Iaşi.