În ultimele luni, Clotilde Armand a dezvăluit zeci de înțelegeri oneroase între Primăria Capitalei (Gabriela Firea) și cele 6 primării de sector, pe de o parte, și trustul de presă al lui familiei lui Dan Voiculescu, pe de altă parte. Sume enorme au ajuns în conturile trustului Intact, iar Antena 3 a fost marea beneficiară a contractelor de publicitate, acordate de-a dreptul obscen.
Acum, din calitatea de primar ales al Sectorului 1, Clotilde Armand promite ferm tăierea unor asemenea scurgeri de bani publici către trustul lui Dan Voiculescu. De aceea a luat foc Antena 3.
Postările făcute joi de Clotilde Armand pe această temă
„Bolșevicilor, voi scoate fiecare factură și fiecare chitanță din Primărie cu banii pe care i-ați dat televiziunilor și presei voastre de propagandă. Vin după voi și vă pun să returnați fiecare leu cheltuit ilegal”
„D-na Firea, d-le Ciolacu, d-le Tudorache și restul bolșevicilor din PSD: sunteți doar o pată roșie din istoria politică a acestei țări! Matematica a învins în Sectorul 1 și voi nu știți matematică. Voi știți să dați bani mașinăriei de manipulare. Iar acele vremuri au apus. Vă promit că voi scoate fiecare factură și fiecare chitanță din Primărie cu banii pe care i-ați dat televiziunilor și presei voastre de propagandă din banii bucureștenilor, apoi am să vin după voi și am să vă pun să returnați fiecare leu cheltuit ilegal.”
„PSD-iștilor, veți face ani grei de închisoare, pentru tentativă de fraudare!”
„Acum țineți-vă bine, PSD-iștilor! Dan Tudorache spune că, deși tot Biroul Electoral al Sectorului 1 (BES 1) este împânzit de camere, singura cameră care funcționează este acolo unde sunt depozitați sacii. Deci, camerele de supraveghere de la etajul 2 – acolo unde am găsit zeci de procese-verbale în alb – nu funcționează! Acolo era sediul de furat voturi al PSD. Deasupra BES 1. Pentru declarația aceasta a fostului primar, veți face ani grei de închisoare toți cei părtași la tentativa de fraudare.”
„Este ultima zvâcnire a Mafiei. Nu-i vom lăsa să scape nepedepsiți!”
„Ceea ce vedeți că se întâmplă de duminică în Sectorul 1 este ultima zvâcnire a Mafiei, care a pierdut controlul asupra Primăriei. Au pierdut totul și nu-i vom lăsa să scape nepedepsiți.”
„USR-istul” Gâlcă Mihai Florentin era, de fapt, omul lui Dan Voiculescu
„Antena 3 e aici? Persoana care urcă un sac de procese-verbale pe dulap, prezentată în înregistrările de la A3 drept USR-ist, este Gâlcă Mihai Florentin, reprezentantul în BES 1 al PPU-SL, partidul lui Piedone, fondat de Dan Voiculescu. Tudorache vrea să scape de anchetarea pentru tentativa de fraudare. Nu o să-i reușească.”
„USR-istul cu sacii de voturi” era, de fapt, șoferul primarului Tudorache
„Tipul care se plimbă cu sacii în înregistrările date de A3 este Dan Burcea, șoferul DGASPC – instituție aflată în subordinea fostului primar bolșevic. Nici nu știu cei PSD ce îi așteaptă.”