A început slujba la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva

0
39

Sfânta Liturghie va începe cu ora 09.00 pe podiumul amenajat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt în dreptul Catedralei Mitropolitane din Iași. Soborul de ierarhi, preoți și diaconi va fi unul restrâns, cel mai probabil nu mai mult de 15 persoane. Nu vor fi ierarhi din străinătate sau din alte zone din țară, ci doar din zona Moldovei.  În zona din fața acestui podium vor fi amplasate scaune plasate la doi metri unul de celălalt pe toate direcțiile, scaune ce vor marca locul unde vor sta credincioșii.

Din păcate, având în vedere restricția impusă la nivel național, doar cei care au reședința în municipiul Iași vor putea pătrunde în acest spațiu, după principiul primul venit, primul care ocupă un loc. Tot aici, pe aceste scaune din fața podiumului, vor sta și cei aproximativ 50 de invitați ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, reprezentanți ai unor instituții sau personalități din domenii precum medicina, cultura sau educația. Cei care nu vor putea pătrunde în acest perimetru vor putea să urmărească momentul solemn al Sfintei Liturghii pe două ecrane mari amplasate pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – unul cu orientare spre Piața Unirii, celălalt spre Palatul Culturii, a spus pr.Constantin Sturzu, purtător de cuvânt la Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

În anii anteriori, racla era scoasă afară mai devreme de momentul prăznuirii, întrucât rândul pelerinilor era atât de mare încât nu putea fi gestionat doar în interiorul lăcașului de cult și în curte.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments