O nouă șansă la viață. Un donator a salvat viețile a trei bolnavi

0
82

Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare a anunțat că o familie și-a dat acceptul pentru a dona organele unei persoane aflate în moarte cerebrală. Astfel, medicii au putut salva viețile a trei bolnavi, printre care și cea a unui ieșean. Vorbim despre trei intervenții salvatoare, două transplante de rinichi și unul de ficat.

Apreciem efortul întregii echipe a Spitalului din Baia Mare, coordonată de dr. Andrei Mureșan și de dr. Adriana Stoicovici, precum și a conducerii spitalului pentru susținerea Programului Național de Transplant. Transmite sincere condoleanțe familiei donatoarei și ne înclinăm cu profund respect în fața deciziei pe care au luat-o. O decizie care a schimbat în bine viața a trei persoane, au transmis reprezentanții spitalului.

 

Ficatul și unul dintre rinichi au fost transplantați la Institutul Clinic Fundeni din București, iar cel de-al doilea rinichi a salvat o viață la Iași. Intervențiile au fost complexe și au necesitat implicarea unor echipe mixte de chirurgi, gastroenterologi, anesteziști și nefrologi. Intervenția de transplant de la Iași este cea de-a 36 de anul acesta.

5 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments