Un copil de trei ani a fost salvat în Turcia după ce a petrecut 65 de ore sub dărâmături

O fetiță de trei ani a fost salvată de sub ruinele unei clădiri la 65 de ore de la cutremurul care a lovit orașul Izmir, informează CNN.

0
42

Copilul, identificat drept Elif Perincek, a fost salvat luni dimineață, la aproape 3 zile de la seismul de 7 grade produs vineri după-amiază în Marea Egee.

Fahrettin Koca, ministrul Sănătății, a anunțat că mama lui Perincek și alte două persoane au fost salvate mai devreme, însă unul dintre frații copilei a murit.

Vestea salvării a venit la câteva ore după ce un alt copil a fost scos viu de sub dărâmături de către echipele de salvare. Autoritatea de Management a Urgențelor și Dezastrelor din Turcia a anunțat că o fată de 14 ani, Idil Sirin, a fost salvată după ce a petrecut peste 58 de ore îngropată sub o clădire prăbușită.

Momentul în care Perincek a fost scoasă de sub dărâmături a fost filmat cu un telefon mobil, iar zeci de oameni pot fi auziți cum se bucură când fetița este salvată. Ea a primit tratament medical la fața locului, înainte să fie transportată la un spital local, a relatat agenția Anadolu.

Zeci de oameni au murit și sute au fost răniți de seismul de 7 grade produs vineri între Grecia și Turcia. Epicentrul cutremurului a fost la 14 kilometri de insula Samos, la o adâncime de 21 de kilometri.

Peste 20 de clădiri din Izmir au fost puternic avariate de seism, potrivit primarului Tunc Soyer. Cutremurul a fost urmat de peste 900 de replici, 42 de ele fiind de peste 4 grade.

Seismul a provocat și un mini-tsunami, mai multe străzi din orașul Izmir și insula Samos fiind inundate vineri.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments