Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat sentința definitivă în dosarul fosului președinte al Camerei de Comerț și Industrie. Mihail Vlasov a fost condamnat pentru folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii unor foloase și delapidare în formă continuată fals în înscrisuri.
DNA susține că în perioada 2008-2014, inculpatul Vlasov Mihail, în calitate de președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României – C.C.I.R., a abuzat de funcția deținută și de influența dobândită în această calitate, a întreprins demersuri pentru obținerea unor foloase materiale personale și pentru persoane din anturajul său, în detrimentul instituției pe care o reprezenta. Potrivit procurorilor toate acestea au adus grave prejudicii atât Camerei de Comerț și Industrie a României cât și S.C. Romexpo S.A. la care C.C.I.R. este acționar majoritar.
După ce a preluat conducerea C.C.I.R., inculpatul Vlasov Mihail a întreprins acțiuni astfel încât bani din bugetul instituției să ajungă la diverse entități/societăți comerciale, în scopul sprijinirii intereselor materiale proprii sau ale unor membri de familie, prin încheierea de contracte și convenții. Concret, inculpatul Vlasov Mihail și-a folosit autoritatea și influența față de inculpatele Ștefănescu Cornelia Liliana, șefă a Cancelariei C.C.I.R., Grigorescu Rodica Luiza, secretar general al C.C.I.R și Suciu Mariana Rodica, în calitate de director general S.C. Romexpo S.A.), pe care le-a determinat să semneze contracte în fals, având drept scop însușirea și respectiv folosirea resurselor materiale ale celor două entități, spun anchetatorii.
DNA transmite că prin contracte de închiriere, contracte de prestări servicii sau colaborare, contracte de asistență juridică cu Cabinetul Individual „Avocat Mihail M. Vlasov” s.a. au fost direcționate sume de bani sau au fost puse la dispoziție imobile din patrimoniul C.C.I.R. și Romexpo S.A. la prețuri derizorii, în favoarea inculpatului Mihail Vlasov și a unor membri de familie.
Totodată, inculpatul Vlasov Mihail și-a însușit sume de bani din bugetul C.C.I.R., pe care le-a cheltuit în interes propriu, după cum urmează: suma de 47.599.382,90 lei retrasă din „Fondul la dispoziția biroului de conducere/Fond la dispoziția președintelui”, prevăzut în bugetul C.C.I.R., ridicată în numerar, pe bază de dispoziții de plată către casierie, suma de 702.487,68 lei retrasă din contul bancar al C.C.I.R., prin plăți efectuate cu cardul către mai multe cazinouri, pentru participarea la jocuri de noroc, fără să o restituie, mai spun anchetatorii.
Procurorii anticorupție au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra a cinci imobile ce au fost deținute de către inculpatul Vlasov Mihail și înstrăinate către membri ai familiei sale în scopul eludării măsurilor asigurătorii.