Rezultate deosebite obținute de elevii Colegiului Național Iași la ITYM-International Tournament for Young Mathematicians

În perioada 28 octombrie-9 noiembrie, s-a desfăşurat ȋn sistem on-line, ȋn acest an, a XII-a ediţie a Turneului Internaţional al Tinerilor Matematicieni- ITYM.

0
428

ITYMInternational Tournament for Young Mathematicians (http://www.itym.org/ ) este o competiţie matematică itinerantă, care reuneşte anual elevi de liceu şi profesori pasionaţi de matematică.

Anul acesta au participat 9 echipe : 109 elevi, profesori şi cercetători din : Belarus, Franţa, Germania, Pakistan, Polonia, România, Tailanda.

Turneul este organizat sub forma unei dezbateri ştiinţifice, ȋn limba engleză, pe grupe de câte trei sau patru echipe, şi se adresează elevilor de liceu din toată lumea. Scopul său este de a stimula interesul pentru matematică și aplicațiile ei, de a dezvolta gândirea științifică, abilitățile de comunicare și lucrul în echipă.

Echipa ROMANIA IAŞI a avut in componenta sa 7 elevi de la Colegiul Naţional Iaşi: Căşuneanu Otilia (cl. a XII-a, prof. Gabriela-Elena Zanoschi), Curuliuc Cosmin (cl. a XII-a, prof. Narcisa Căpităneanu), Dan Ştefan (cl. a XII-a, prof. Narcisa Căpităneanu), Ignat Vlad (cl.a XII-a, prof. Gabriela-Elena Zanoschi), Isache Cătălina (cl. a XII-a, prof. Narcisa Căpităneanu), Strugariu Ştefan (cl.a XI-a, prof. Gabriel Popa) şi Ungureanu Tudor (cl.a XII-a, prof. Gabriela-Elena Zanoschi) . Team-leaderii echipei au fost lect.dr. Marcel ROMAN, de la Universitatea Tehnică  Gheorghe Asachi Iaşi și Ştefan CRÂŞMĂREANU, student al Facultăţii de Matematică de la Universitatea Babeş- Bolyai Cluj. Elevii au fost antrenaţi de lect. dr. Marcel ROMAN şi prof. dr. Radu STRUGARIU ambii de la Universitatea Tehnică  Gheorghe Asachi Iaşi.

Spre deosebire de olimpiade, problemele pentru Turneu sunt deschise. Ele sunt propuse de matematicieni celebri din ȋntreaga lume, publicate pe site-ul turneului (http://www.itym.org/) cu câteva luni înainte și conțin părți ale căror soluții încă nu se cunosc. În timpul competiției echipele participante şi-au expus rezultatele cercetărilor într-o dezbatere pe roluri : reporter, opponent, reviewer.

Turneul a avut trei runde, cu câte 3 grupe ȋn primele două runde şi 2 grupe ȋn runda finală. Fiecare grupă a avut 3 etape. Lect. univ. dr. Marcel Roman (Universitatea Tehnică  Gheorghe Asachi Iaşi),  lect. univ. Dr. Marian Panţȋruc (Universitatea Tehnică  Gheorghe Asachi Iaşi), prof. Gabriela-Elena Zanoschi (Colegiul Naţional Iaşi )şi lect dr. Marius Apetrii (Universitatea Al. I. Cuza Iaşi) au fost membri ai juriului concursului. Dan Stefan a obtinut premiul special Best Reporter, iar echipa ROMANIA IAŞI calificată ȋn Finala Mare a obţinut Premiul al III-lea şi Medalia de Argint, demonstrând o dată ȋn plus valoarea şcolii matematice ieşene.

 

5 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments