În timp ce restul lumii stă cu ochii pe evoluția pandemiei de coronavirus și pe ce se întâmplă cu alegerile prezidențiale americane, România pare concentrată pe terase și, mai nou, pe piețele agroalimentare închise. Fiecare cu propriile probleme, cum s-ar spune. Însă într-o societatea globalizată precum cea în care ne aflăm, racordarea la marile teme ale momentului ar fi necesară, România fiind evident influențată de schimbările internaționale.
Spre exemplu, bursa bucureșteană a resimțit și ea o revenire, pe fondul creșterii semnificative a burselor în contextul victoriei declarate a lui Joe Biden și a anunțării unui vaccin anti-COVID de Pfizer și BioNTech, din care Comisia Europeană va achiziționa 300 de milioane de doze.
În ceea ce privește România, o veste bună este că inflația a scăzut la 2,2% în octombrie, în contextul în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,34%, serviciile cu 2,85%, iar mărfurile nealimentare cu 0,6%. Un lucru interesant este că în luna septembrie au crescut salariile ca medie, cu 1,4% față de luna anterioară, și a crescut și puterea de cumpărare. Doar în sectorul HoReCa s-au înregistrat scăderi ale veniturilor. Comerțul în sine a crescut cu 1,4%, principalul motiv fiind creșterea vânzărilor de produse nealimentare cu 11,6% față de anul trecut.
Această situație survine în momentul în care România se situează pe poziția 31 în Europa în privința puterii de cumpărare. Suntem situați în acest moment sub media europeană, cu aproximativ 60%. Evident că nu ne putem compara cu Liechtenstein, stat aflat în fruntea acestui clasament (64.240 de euro, față de o medie europeană de 13.894 de euro), dar trebuie să remarcăm discrepanța dintre București și cea din restul țării, cei din capitală având o putere de cumpărare mai mare cu 80% decât ceilalți.
Evident că trebuie și în această direcție ajuns la o formă de echivalență, la un raport optim între salariile din întreaga țară. În momentul de față și pentru viitorul previzibil, cultivarea acestui dezechilibru nu poate fi decât dăunătoare pentru economia României. Apariția și susținerea unui singur centru mare este o aberație în sens economic, trebuie ca legislatorul nu doar să sprijine tacit, ci să intervină în formarea cadrului legal pentru dezvoltarea zonelor mijlocii și a celor mici, practic să acorde aceeași atenție tuturor cetățenilor săi.
Bineînțeles, acestea sunt planuri de viitor, dar momentul crizei economice generate de pandemie poate fi o răscruce, acea răscruce care să îi facă pe guvernanți să se gândească mai departe, de ce va rămâne și care va fi viitorul economiei românești, cum va fi ea integrată în structurile europene și cum se va dezvolta ea.
Evident că nu este un lucru simplu, mai ales acum, când toate eforturile se îndreaptă către supraviețuirea pieței. Iese ministrul Finanțelor Publice și afirmă că exclude semnarea unui acord cu FMI, deoarece România poate finanța mai departe deficitul, dar oare aceasta este singura cale, este ceea ce ne dorim? Într-adevăr, contracția economică în momentul de față pare a se situa sub 4% pentru anul în curs, iar datoria publică se afla la finele lui august la 42,8% din PIB, mult sub plafonul de 60% prevăzut de Tratatul de la Maastricht, totuși în creștere de la 36,9% cât era în octombrie 2019. Să vedem ce va aduce și rectificarea bugetară de zilele acestea, pentru a avea un tablou complet asupra momentului.
Dar întrebarea rămâne: care vrem să fie viitorul economiei României?
