Sabina a fost omorâtă de două surori prostituate din Ferentari și arsă de proxenetul lor. Torturată, lovită cu toporul în cap, băgată în valiză și incendiată la marginea drumului

0
358
Sabina Mircea

Cazul femeii arse într-o valiză, pe un câmp din Ghimpați, județul Giurgiu, este pe cale să fie pe deplin elucidat. Cele trei persoane reținute 24 de ore de anchetatori și-au recunoscut faptele. Două sunt prostituate, în cele din urmă, că au omorât-o pe Mihaela Sabina Mircea (32 de ani), dar susțin că au făcut-o din greșeală, încercând s-o resusciteze după otrăvire.

Cele trei persoane ridicate de anchetatori în cazul femeii ucise și arse pe un câmp situat în comuna Ghimpați, județul Giurgiu, au fost reținute de procurorii giurgiuveni, în noaptea de marți spre miercuri, după mai multe ore de audieri. Acuzațiile care li se aduc celor două femei și bărbatului: omor calificat și profanare de cadavre.
Cum au fost prinși criminalii

Procurorii au explicat cum au reușit, în cele din urmă, să pună mâna pe cei trei suspecți, după o muncă febrilă, întinsă pe mai bine de două săptămâni, dezvăluie Gândul.ro.

Au fost doi pași: identificarea și prinderea presupușilor criminali, care la sfârșitul lunii trecute, chiar în seara de Halloween, au omorât-o pe Sabina Mircea, o femeie în vârstă de 32 de ani. Apoi i-au înghesuit trupul într-o valiză tip „troller” și i-au dat foc pe un câmp aflat între localitățile Ghimpați și Valea Plopilor, din județul Giurgiu, pe marginea drumului DN 6, la aproximativ 50 de kilometri de București.

Apoi, cei trei suspecți ar fi transportat trupul tinerei pe marginea drumului DN 6, unde, pentru a-și șterge urmele, au recurs la incendierea cadavrului, înghesuit într-o valiză de gen „troller”.

Conform unei comunicări oficiale al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, echipa de anchetă a reușit, după vizionarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, să stabilească exact cu ce mașină a fost transportat cadavrul Sabinei Mircea.

În acest fel, dar și după audierea mai multor martori, anchetatorii au reușit să afle cine a condus autoturismul respectiv și unde locuiește.

„Ca urmare a vizionării și analizării minuțioase a camerelor de supraveghere, coroborat cu declarațiile martorilor audiați în cauză și alte probe administrate, a fost identificat autoturismul cu care a fost transportat geamantanul în care se afla corpul victimei”, se arată într-un comunicat emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
Surorile au omorât-o, proxenetul a ars cadavrul

Așa au ajuns autoritățile la o adresă din cartierul bucureștean Ferentari, la care locuiau trei persoane: un bărbat și două femei, care sunt surori. Tot acolo, era parcată și mașina care apărea în imagini.

În dimineața zilei de marți, anchetatorii au descins la adresa respectivă, iar cei trei suspecți au fost duși la Giurgiu, pentru audieri.

Conform unor surse apropiate anchetei, la momentul respectiv, polițiștii și procurorii aveau deja probe suficiente conform cărora crima a fost comisă de cele două femei, iar bărbatul le ajutase să bage cadavrul în geamantan și îl transportase pe câmp, unde îi dăduse foc.

Anchetatorii au stabilit că Sabina Mircea era prostituată și locuia împreună cu cei trei. În noaptea crimei, ar fi avut loc o ceartă, în urma căreia femeia a fost omorâtă după ce a fost lovită în cap cu corp dur, greu, dar în același timp ascuțit – cel mai probabil, o toporișcă.

Continuarea aici …

0 0 votes
Article Rating


SURSĂziaristii.com
Articolul precedentCe a apărut la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, după ce Draga Olteanu Matei a murit. Rar se întâmplă așa ceva
Articolul următorPresa din Neamt: „Urmeaza arestari in cateva zile in dosarul tragediei”. Sunt vizati doi PSD-isti
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments