Maricel Popa, președintele PSD Iași: 1 milion de familii vor beneficia de racordare gratuită la rețeaua de gaze!

0
37

Reducerea diferențelor dintre sat și oraș impune asigurarea și în mediul rural a întregului confort disponibil în cel urban. Iar acest lucru nu înseamnă doar alimentare cu apă și racorduri la canalizare, ci și racordarea la rețeaua de gaz metan. Costurile utilizării buteliilor de gaz pentru încălzirea locuințelor și chiar pentru simplul uz gospodăresc este prohibitiv.

Prin Programul de Guvernare, PSD vizează realizarea de investiții majore în extinderea rețelelor de distribuție a gazelor naturale și racordarea la gaze a 80% din locuințele din România. Totodată, pentru a facilita accesul la rețeaua de alimentare cu gaze, vom asigura racordarea gratuită a încă 1 milion de familii din toate zonele țării, până în 2024. În paralel, vom creşte capacitatea de extracție a gazelor naturale, în special din Marea Neagră, pentru a aduce gaz ieftin în casele a milioane de români!

La nivelul județului Iași, Consiliul Județean a inițiat, încă din 2018, discuții cu reprezentanții Transgaz în vederea studierii posibilității de construire a unor magistrale care să permită racordul comunelor din județ la rețeaua de gaz. Discuțiile s-au dovedit fructuoase, la începutul anului trecut convenindu-se construirea a două magistrale de transport, pe rutele Mogoșești – Comarna – Cozmești, respectiv Dumești – Andrieșeni. Pentru a facilita investițiile, au fost constituite două asociații de dezvoltare intercomunitară, pentru zona de sud-est și zona de nord-est, cuprinzând în total 19 comune ce vor beneficia de alimentarea cu gaz metan într-o primă etapă. Prima asociație cuprinde comunele Ciortești, Comarna, Costuleni, Cozmești, Dobrovăț, Dolhești, Gorban, Moșna, Prisăcani, Răducăneni și Schitu Duca. Din a doua fac parte comunele Andrieșeni, Bivolari, Gropnița, Movileni, Plugari, Probota, Trifești și Țigănași. Ulterior, la aceste asociații vor putea adera și alte comune, pe măsură ce rețeaua de gaz se va extinde. Costul estimat al celor două magistrale de transport se ridică la 162 de milioane de euro, din care 45 de milioane sunt fonduri europene (Programul Operaţional Infrastructură Mare), iar diferenţa va fi acoperită din surse proprii şi împrumuturi.

Costul încălzirii pe gaz este comparabil cu cel al încălzirii pe lemne, dar fiecare casă racordată la sistemul de distribuție a gazului înseamnă în fiecare an câțiva metri cubi de lemn salvat de la tăierea ilegală.

Pe 6 decembrie votăm echipa PSD pentru Parlamentul României! Pe 6 decembrie votăm pentru siguranța unui trai mai bun!

 

 

Notă:

  • Comandate de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Iași.
  • Executat de CNT QUICK MACHINE S.R.L. – portal https://www.7est.ro
  • CUI mandatar financiar coordonator : 11200020
0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments