Dați afară de Șaramet, întorși pe posturi de instanță. Două asistente de la Socola vor primi posturile înapoi, 10 salarii în compensare și daune morale

Angajații dați afară de managerul Adrian Bogdan Șaramet și juristul Institutului de Psihiatrie Socola din Iași, Corneliu Prepeliță, au început să câștige procesele intentate spitalului. Acest fapt arată că deciziile date în data de 30 martie 2020, în plină pandemie și stare de urgență, care au încălcat inclusiv Decretul Președintelui Iohannis, au fost abuzive.

0
2171

Precedent periculos creat de instanțele de judecată din Iași față de deciziile conducerii Institutului de Psihiatrie Socola! Secția Civilă a Tribunalului Iași a admis în parte acţiunea formulată de două foste cadre medicale de la Socola, Meşteru Maria si Mihaela Mineață, în contradictoriu cu intimatul Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi. Instanta a constatat nulitatea absolută a clauzei de la litera L din contractele individuale de muncă ale celor doua asistente, în partea referitoare la durata perioadei de probă, respectiv mențiunea „perioada de probă este de: 90 de zile calendaristice”.

Constată înlocuită de drept clauza nulă cu prevederea din Contractul colectiv de muncă înregistrat la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, respectiv cu art.21 al.1 lit.c), în sensul că perioada de probă este de: 20 de zile calendaristice. Anulează deciziile conducerii Spitalului Socola si dispune reintegrarea contestatarelor în funcţia deţinută anterior emiterii notificării. Obligă intimatul la plata către contestatori a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, pe perioada dintre data încetării contractului individual de muncă (30.03.2020) şi data reintegrării efective” se arată în Hotărârea pronunțată de instanță în data de 2 decembrie 2012, cu apel în 10 zile de la comunicare.

Prejudiciu de 60.000 euro pentru Socola?

Totodată, instanța obligă intimatul la plata către contestatori a sumei de câte 5000 lei de persoana cu titlu de daune morale. Obligă intimata la plata către contestatori a sumei de 1000 lei, de persoană, reprezentând cheltuieli de judecata (onorariu avocat).

Analizând expunerea de motive a judecătorilor, este clar abuzul și falsul făcut de juristul instituției, prin înlocuirea celor 20 de zile de probă cu o perioadă de probă de 90 de zile”, susțin angajații prejudiciați.

Dat fiind acest precedent, dacă o astfel de decizie a instanței se va aplica și în cazul celorlalte 90 de cadre medicale date afară prin decizia conducerii Institutului de Psihiatrie Socola, prejudiciul adus spitalului va fi de 60.000 euro. La un calcul simplu, aplicând decizia acestui prim proces câștigat de cei doi angajați care vor fi reîncadrați pe posturi începând cu 1 ianuarie 2021, fiecare angajat va avea de primit 10 salarii într-un cuantum mediu de 2500 lei/luna, 5000 lei daune morale și 1000 lei onorariu avocat.

Pe data de 9 – 10 decembrie au pronunțarea un număr de alte 40 de cadre medicale ce au fost date afară tot printr-o decizie arbitrară a conducerii.

 

5 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments