Municipalitatea ieșeană a încheiat cu succes licitația pentru achiziționarea a 1.530.000 de măști de protecție pentru elevi, dintre care 980.000 de bucăți destinate elevilor din clasele 0 – IV și 550.000 de bucăți pentru elevii din clasele V – VIII și anii terminali. Valoarea estimată a achiziției a fost de 1.932.773,11 lei, fără TVA, respectiv 2.300.000 lei, cu TVA. Licitația a atras nu mai puțin de 18 oferte, iar competiția a făcut ca acest contract să fie semnat cu firma Global Treat SRL din Galați, pentru o sumă de 306.000 lei, respectiv 364.140 lei, cu TVA, adică doar 0,2 lei, fără TVA. pentru fiecare mască.
În acest context, primarul Mihai Chirica a atras atenția asupra nevoii de transparență și corectitudine a licitațiilor pentru a se elimina abuzurile și specula în aceea ce privește materialele medicale atât de necesare în pandemia de COVID-19. „După cum se poate observa, prețul real obținut în piață pentru o mască este de doar 20 de bani, în condițiile în care, la începutul pandemiei, o mască ajunsese să coste 5 – 6 lei. Am vorbit cu managerii de spitale și i-am sfătuit să fie atenți la costul cu care achiziționează aceste produse”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Măştile de protecție sunt confecţionate din trei straturi, iar sistemul de ajustare din zona nasului este din metal. Stratul din interior este fabricat din fire de polipropilen şi are rolul de a absorbi umiditatea în timpul utilizării, stratul din mijloc este dintr-un material filtrant, iar stratul colorat, din exterior, este impermeabil.
Termenul de livrare este de 30 de zile de la semnarea contractului.