Pregătiri pentru centrele de vaccinare COVID-19 la Iași

0
157

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Iași, primarul Mihai Chirica a anunțat că au fost deja identificate 63 de locații în care ar urma să funcționeze centrele de vaccinare.
Am avut în vedere centrele noastre sociale unde avem o structură organizatorică care ne permite cu ușurință să facem această activitate, centrele de bătrâni și altele, săli de sport care nu sunt legate de activitatea școlară și nu sunt în contact direct cu sălile de curs cum ar fi sala de gimnastică de la Colegiul Negruzzi nu și sala de sport. Diverse alte centre cum ar fi centrele de pensionari unde și acolo putem organiza cabinete medicale de vaccinare. Funcție de cum va reacționa și prefectura, DSP și Comandamentul la nivel național, o să venim și noi în întâmpinarea acestor cerințe, a declarat primarul Mihai Chirica.

Conform strategiei pentru vaccinarea împotriva COVID-19 în România vaccinarea este voluntară și ne-obligatorie.

Concret, în prima etapă sunt pe listă lucrătorii din domeniul sănătății și social – sistem public și privat:
a) Personalul din spitale și unități ambulatorii, respectivpersonalul medico-sanitar, personalul
auxiliar, personal administrativ, securitate și pază și alte categorii;
b) Personalul din sistemul de medicină de urgență: ambulanță, SMURD, IGSU, IJSU, camere de gardă, CPU, UPU;
c) Personalul din medicina primară – din rețeaua de medicină de familie, medicină școlară și
asistență medicală comunitară;
d) Personalul din laboratoare, farmacii și alți lucrători din domeniul sănătății;
e) Personalul din serviciile stomatologice;
f) Medici rezidenți, elevi și studenți cu profil medical;
g) Paramedici și alți voluntari care își desfășoară activitatea în unități sanitare;
h) Personalul de îngrijire care își desfășoară activitatea în centrele rezidențiale și medico-sociale;
i) Personalul care acordă îngrijiri medicale și sociale la domiciliu;
j) Personalul din serviciile de sănătate publică și anume din Institutul Național de Sănătate Publică, Direcțiile de Sănătate Publică;
k) Personalul din unitățile sanitare ale ministerelor cu rețea sanitară proprie;
l) Personalul din centrele de dializă și transfuzii;
m) Personalul implicat în derularea campaniilor de vaccinare.

În a doua etapă sunt alte două sub-etape:

Etapa a II-a

a) Populația la risc
i. Adulți cu vârsta peste 65 de ani;
ii. Persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile
vaccinurilor utilizate.
b) Lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale:
i. Personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului, respectiv parlament, președinție,guvern, ministere și instituții subordonate acestora;
ii. Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității
judecătorești;
iii. Personalul din sectorul economic vital:
Procesare, distribuțieși comercializare a alimentelor de bazăși anume:panificație, lactate, carne, fructe și legume;
Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;
Centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;
Unități de producție, transport și distribuție gaze;
Unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;
Unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;
Transport de persoane și mărfuri;

Noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale:
Comunicații și anume serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale
iv. Personalul din unitățile de învățământ și creșe;
v. Personalul poștal și din servicii de curierat;
vi. Personalul cultelor religioase;
vii. Personalul din mass media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS COV 2 cum ar fi:reportaje în unități medicale;
viii. Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.
Apoi în etapa a III-a este populația generală, categorie în care copiii apar la final.
Etapa a III-a Populația generală
a) Populația adultă;
b) Populația pediatrică, în funcție de evoluția epidemiologică și de caracteristicile vaccinurilor aprobate pentru utilizarea la persoanele cu vârsta sub 18 ani.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments