La Spitalul Socola, nebunia și inconștiență se află dincolo de gratiile saloanelor în care sunt internați bolnavii psihici. Nebunia este angajată pe mii de euro lunar, în birourile unor Habarnam, de la directorul care lungește criminal de mult un interimat ridicol, la directorul medical și șefii de secții. Renumele medical al acestui spital a apus demult, singurele împrejurări în care lumea din afară mai aude de Socola sunt scandalurile, abuzurile, pacientii arși de vii, curvăsăreala dintre angajați și banii publici direcționați între angajații care sunt pe statele de plata în mod clientelar. Se mizează prea mult pe lipsa de discernământ a pacienților, pe legăturile imorale dintre angajați și pe inexistența unor controale din partea forurilor superioare, iar astfel de tragedii devin crunte realități ale unui sistem sanitar transformat în zone de tampon pentru afaceri personale.
Secția morții nu are aviz DSP
Secția în care a murit ars de viu acel tânăr de 33 de ani, este una care nu deține aviz de funcționare sau de conformitate din partea Direcției de Sănătate Publică.
“Avizele DSP, doar în lege se specifica necesitatea lor. La momentul respective, era șef DSP Lucian Indrei, prieten de familie cu familia Prepeliță, iar avizele se obțineau la o cafea, dar au omis acest aspect, iar secția 1B este în prezent fără aviz DSP. Au început pregătirile fără să țină cont de lege sau de avize. Mai mult, au închis CSM Bucium transformându-l în filtru epidemiologic fix în poarta spitalului, la nici 15 metri de stația de autobuz sau 6-7 metri de trecere de pietoni. Nici să vrei să respecți distanța că nu se putea”,susțin surse medicale din cadrul spitalului.
Frica de repercusiuni este prea mare, așa că angajații îndrăznesc sa rupă tăcerea doar sub protecția anonimatului.
Ce ar fi trebuit să se se întâmple la Socola
Conform Normelor de aplicare a Legii sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, din 15.04.2016, plasarea pacientului în izolare trebuie să se facă într-o încăpere special prevăzută și dotată în acest scop. Încăperea trebuie să ofere posibilitatea unei observări continue a pacientului, să fie iluminată și aerisită în mod corespunzător, să aibă acces la grup sanitar propriu și să fie protejată în așa fel încât să prevină rănirea celui izolat. Nu pot fi izolate concomitent în aceeași încăpere mai multe persoane.
“Ușa va fi metalică, dispunând de fereastră de vizitare. Ferestrele vor fi dublate, cu suprafețe vitrate din plexiglas rezistent la zgârieturi, spargere și foc, având jaluzele și sistem de deschidere din exterior. Dotările minimale ale unei incinte protejate sunt următoarele: scaun și masă fixate în perete cu colțuri rotunjite; pat fixat în podea cu saltea; duș direct din tavan; lavoar și vas de toaletă din metal, fixate în perete. Pe perioada dispunerii măsurii izolării, pacientul va păstra îmbrăcămintea, precum și orice articole de uz personal sau cu semnificație religioasă, cu excepția situațiilor în care păstrarea acestora ar putea afecta siguranța proprie sau a personalului medical. Izolarea trebuie aplicată pe o durată minimă de timp și va fi revizuită periodic, la un interval de cel mult două ore. Pe parcursul măsurii de izolare, pacientul va fi monitorizat la fiecare 15 minute”, se arată în lege.
Bolnavii își făceau nevoile în cutiile în care primeau mâncare
Conform mărturiilor unora dintre cadrele medicale de la Socola, acea secție în care a izbucnit incendiu, este departe de a întruni măcar un sfert din condițiile cumulative prevăzute în normele de aplicare. Nu este de mirare că în aceste condiții nu există avizul DSP, secția funcționând în afara cadrului legal.
“Acele cuști sau carcere, că nu pot fi numite izolatoare atâta vreme cât pacienții își făceau nevoile fiziologice lângă pat, în cutiile în care primeau mâncare, în condițiile în care este un grup sanitar la 6 izolatoare. Este logic și foarte real faptul că orice pacient înnebunea a doua oară, la condițiile pe care le găsea acolo și nu încape discuție de vreun tratament. Aceste cuști au apărut după semnarea unui simplu contract ce a fost atribuit firmei care a făcut termopanele la NPI, cu o mica spăguță de rigoare, iar camerele respective au suprafața fixă de 2 m x 2 m. Sistemul de închidere al izolatoarelor era cu zăvoare ca la pușcărie sau la fermele de animale . În 2020, cartele magnetice, camere de supraveghere, sistem de alarmă în caz de incendiu … sunt vise din viitor, dar nu la Socola”, ne-a declarat cadrul medical.
Pacientul era carbonizat, nu asfixiat
Surse din cadrul secției au relatat pentru 7Est că pacientul nu a murit intoxicat cu fum, așa cum se vehiculează într-o încercare disperată de a se mușamaliza cazul. Potrivit mărturiilor angajaților care erau pe tură, pacientul era carbonizat și când trăgeau hainele de pe el, se lua si pielea.
“Că a fost dezbrăcat și dus în pijamale este iarăși un abuz, încălcându-se astfel articolul 8 aliniatul 7 care specifica negru pe alb că pe perioada dispunerii măsurii izolării, pacientul va păstra îmbrăcămintea, precum și orice articole de uz personal sau cu semnificație religioasă, cu excepția situațiilor în care păstrarea acestora ar putea afecta siguranța proprie sau a personalului medical. Încercările disperate ale managerului și juristului institutului de a o salva pe soția sa care e cam incompetenta, dar Ministerul Sănătății nu a dorit să știe acest lucru, numindu-o în funcția de director medical Interimar al Institutului nu vor avea sorți de izbândă pentru că a murit un om”, susțin surse din cadrul spitalului.
Victima a țipat minute în șir să fie salvată
Mărturiile care vin să ilustreze tragedia petrecută la Spitalul Socola sunt terifiante. Potrivit martorilor, tânărul ars de viu a țipat minute în șir după ajutor, în timp ce flăcările îi ardeau trupul.
“Chiar dacă dorea să iasă pacientul afară nu putea din cauza zăvorului, iar alt sistem de siguranță prin care să i se asigure integritatea fizică nu a avut. Păcat ca acest pacient a murit cu zile. Personalul medical din celelalte pavilioane au spus că au auzit țipetele pacientului, dar au crezut că este încă un descreierat care are vedenii și vede foc și incendiu peste tot. Este ucidere cu premeditare din partea celor care au luat decizia de construi acele carcere, fără să se gândească la consecințe”, este mărturia unui asistent medical.
Asupra acestui aspect urmează să se pronunțe anchetele deschise de Poliție și ISU Iași. În ce privește ancheta internă inițiată de managerul Bogdan Șaramet, aceasta nu este decât o procedură de mușamalizare a unui caz extrem de grav, în care cei culpabili sunt transformați în eroi.
„Medicii au salvat 16 pacienţi şi au stins şi incendiul. Pacientul respira la momentul în care au venit pompierii şi o ambulanţă SMURD. Regula cere ca persoana să fie percheziţionată înainte, apoi să fie pusă sub supraveghere. Pacientul trebuia percheziționat de polițiști, apoi de către noi. Din câte ştiu, nu au fost găsite chiştoace in saloanele spitalului. Pacientul a fost supravegheat”, sunt declarațiile măsluite și șocante ale managerului spitalului, Bogdan Şaramet.