Șeful liberalilor ieșeni este cel mai elocvent exemplu de trepăduș politic care parvenit în viață fără nicio competență profesională. Școli neterminate, diplome cumpărate, ascensiuni pe funcții de demnitate publică pentru care nu îl recomanda nimic și o avere uriașă obținută în câțiva ani, și trecută peste noapte pe numele rudelor.
În privința parcursului său educational, punctul forte și dominant în același timp al lui Alexe a fost acela de participant la tot felul de training-uri și sesiuni de comunicare. Un balast inutil pentru umplut un CV, căci “docentul și eruditul“ Costel Alexe a demonstrat, cu fiecare ieșire publică, că a fi prezent în miezul unor întâlniri educative, cu rol în formare, nu înseamnă nimic, dacă nu ai capacitatea de a înțelege ceva.
La limbi străine, Alex și-a trecut în CV că le stăpânește la “nivelul cadrului european comun de referință”. În fapt, după cum a și demonstrat, nu cunoaște o boabă de engleză sau franceză, aceste două limbi fiindu-i mai străine chiar decât îndeplinirea atribuțiilor ce reveneau funcțiilor pe care le-a ocupat.
Mister! Câte o jumătate de școală cu recunoaștere întreagă
O necunoscută este cum a reușit Costel Alexe să termine liceul “Emil Botta” din Adjud, în doar 3 ani. În CV-ul lui Alexe scrie negru pe alb că a urmat cursurile acestui liceu in perioada 1999-2002. Tot pe repede înainte a făcut și Facultatea de Geografie de la Universitatea “Al. I. Cuza” din Iași. S-a înscris la această facultate în anul 2002, imediat după finalizarea ciudatelor cursuri liceale de 3 ani de la Adjud, și a ieșit licențiat în “distrugerea florei și faunei României “, doi ani mai târziu, în anul 2004.
Potrivit conducerii Universității Al. i.Cuza din Iași, informația conținută în CV este o eroare.
“Domnul Costel Alexe figurează în baza noastră de date ca fiind student al Facultății de Geografie între anii 2002-2006. Nu avea cum să facă facultatea în 3 ani, pentru că încă nu se implementase sistemul Bolognia, și cu atât mai puțin în 2 ani de zile. Este cu siguranță o eroare din partea celor care i-au redactat CV-ul”, ne-a declarat Alexandu Grigoraș, purtătorul de cuvânt al UAIC Iași.
Diplome cumpărate pe linie de partid?
Urmează o suită de certificări la apelul bocancilor. La începutul anului 2005 obține o diplomă la un Curs de Integrare Economică Europeană, iar în decembrie 2006 altă diplomă de formator din partea unei entități fantomă – Schultz Consulting.
Cel care avea să fie numit “drujbarul României”, face în perioada 2006-2008 un masterat la Universitatea Cuza pe tema “Mediul actual și dezvoltare durabilă. Biodiversitate. Medii protejate”.
Surprinzător, două dintre diplome, una de management și alta de expert în achiziții publice, Alexe și le cumpără de la un fost coleg de partid, respectiv de la prietenul și partenerul de combinații pe bani publici, Anghel Ficu, administratorul SC Development Training Consulting SRL, societate specializată în oferirea de training-uri pentru dezvoltarea competențelor, la care este asociată și soția acestuia, Anghel Livioara.
În perioada 2009-2012, Alexe își dă doctoratul în Climatologie și Meteorologie la UAIC, iar din 2012 și până în prezent, îl găsim pe Costel Alexe ca student la Facultatea de Drept a Universității “Petre Andrei” (?!).
Cu un astfel de CV , nu este de mirare că din punct de vedere al competențelor profesionale a cam stat pe margine, dar din punct de vedere al aptitudinilor politice a reușit să obțină tot felul de sinecuri. A urcat de jos, de la lipitor de afișe și frecător de ness pentru liberalii din Podu Roș, a fost consilier județean, șef la Oficiul e Cadastru, deputat și apoi ministru.
În prezent, DNA instrumentează un dosar pentru mită, dar în mediile juridice se vorbește despre al doilea dosar, în care ar fi prins și Gheorghe Flutur dela Suceava, pentru luare de mită, abuz în serviciu și favorizarea infractorului, fiind vehiculate sume de milioane de euro, drept mită pentru exploatarea ilegală a pădurilor.
Averea la negru a lui Alexe
Cea mai recentă declarație de avere a lui Alexe, semnată în luna august 2020 în calitate de candidat la șefia Consiliului Județean Iași, conținea trei terenuri extravilane proprietate în mediul rural (toate pe numele soției, Raluca Alexe) și încă unul, concesionat chiar de el, de la primăria altei comune din județ.
Soții Alexe, despre care se vehiculează că a fi divorțat pentru a-și pune la dos averea, mai au trei apartamente în municipiul Iași, 170.000 de lei la purtător și peste 100.000 de euro datorii la bănci. In paralel cu avansarea pe linie politică a lui Alexe, frații, sora și finul său au acumulat averi impresionante, fiind implicați în afaceri din mai multe domenii, cele mai importante fiind cele imobiliare.
În 2015, Corporex SRL, cu unic asociat soția lui Alexe, a cumpărat un complex de terenuri și clădiri din comuna Sculeni de la Construcții Hidrotehnice SA în schimbul a doar 42.000 de euro. În doi ani de zile, pe acel domeniu a fost creat un parc tematic, cu investiții de aproximativ un million de euro, bani despre proveniența cărora Alexe a refuzat să spună ceva.
Fratele Florin Alexe are o firmă de cadastru, Moldavia Topo Cad SRL, care încheie pe bandă rulantă contracte cu primării de la țară, îndeosebi conduse de primari PNL. Și Corporex, societatea soției lui Alexe, a semnat astfel de contracte în trecut într-o comună cu edil liberal care ulterior a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru ilegalități cu terenuri. Timp de câțiva ani, Corporex și Moldavia Topo Cad au funcționat într-un sediu imens și ultracentral din municipiul Iași.
Alt frate, Mihai Alexe, a concesionat recent zeci de hectare de pășune într-o comună cu primar PNL și este unic asociat la două firme – Smart Ideas 2013 și Public Ourdoor SRL – care activează în domeniul publicității outdoor, concesionând, mai ales de la primării liberale, suprafețe de teren pentru amplasarea de panouri.
Sora Adina și cumnatul Ionuț Dura au vândut vile de 2 milioane de euro în Miroslava, printr-o firmă în care dețineau 44%. Ulterior, familia Dura a intrat într-o altă firmă și, imediat, a demarat un nou proiect imobiliar: 118 apartamente în aceeași localitate.
În ceea ce îl privește Ionel Panainte, finul lui Alexe, angajat ca registrator la Cadastru, acesta ridică o pensiune din fonduri europene pe un teren al soției lui Alexe.
În 2019, frații Florin și Mihai au împrumutat un donator al PNL cu 150.000 de lei, iar sora lui Alexe a preluat firma care administrează pulsuliesean.ro, oficiosul PNL Iași. Această firmă are sediul într-unul dintre imobilele din domeniul de la Sculeni aflat pe numele soției lui Alexe.