8.300 €/lună pentru liderul sindical care zice că nu face politică, dar s-a aliat cu Dăncilă și PSD

Unul dintre cei mai influenți lideri sindicali este Leonard Bărăscu, cel care controlează două mari organizații sindicale: CNSRL-Frăția și SANITAS.

0
279

Anunțul privind colaborarea dintre CNSRL-Frăția și PSD a fost făcut chiar pe pagina oficială a PSD. „Președintele PSD Viorica Dăncilă a semnat miercuri, 6 noiembrie 2019, un acord de colaborare cu CNSLR FRĂȚIA, la sediul PSD. Viorica Dăncilă consideră că această colaborare este una foarte utilă deoarece partidele de stânga au cooperat foarte bine cu sindicatele pe probleme importante pentru cetățeni”.

Bărăscu este liderul confederației CNSRL Frăția. Deși a semnat un acord cu PSD, pe pagina de prezentare, sindicatul spune că nu face politică. „Confederaţia este cea mai mare organizaţie naţională de profil sindical, independentă faţă de partidele politice, de organele de stat şi de patronat, constituită exclusiv prin voinţa membrilor săi şi cuprinde la ora actuală peste 800 de mii de sindicalişti”, detalii AICI.

Leonard Bărăscu este și președintele federației sindicale SANITAS (care a aderat la confederația CNSRL Frăția). Potrivit propriei prezentări, Bărăscu reprezintă „interesele a peste 120.000 de membri din toate categoriile profesionale din sănătate, asistență socială și medicină școlară (personal medico-sanitar, de specialitate, auxiliar, tehnic și administrativ)”. Detalii AICI

Din această dublă calitate de lider sindical, Bărăscu încasează bani.

184.090 de lei de la Federația SANITAS

134.820 lei de la CNSRL Frăția

164.700 ca președinte al CA Sind Tour Trading

Leonad Bărăscu a încasat 8.300 de euro pe lună doar ca lider sindical.

De altfel, Bărăscu nu mai exercită altă meserie. Un alt lider sindical Anton Hadăr este și profesor.

Cine îi plătește leafa lui Bărăscu

Pentru a rămâne membru al SANITAS, e nevoie „să plăteşti regulat cotizaţia de membru stabilită prin Statut şi să fii de acord ca ea să fie reţinută pe statul de plată. În prezent, cotizaţia reţinută pe statul de plată este de 1% din salariul brut, deductibilă din impozit”.

Amenințări cu grevele

„După ce a semnat un acord de colaborare cu PSD, CNSRL Frăția a anunțat că Modul defectuos în care autorităţile administrează sistemele sanitar şi de asistenţă socială îi împiedică pe salariaţii din aceste sisteme să beneficieze de plata normală a activităţii lor, desfăşurată în condiţiile speciale ale pandemiei… CNSLR – Frăţia va susţine orice acţiune sindicală întreprinsă de Federaţia Sanitas din România, până la soluţionarea revendicărilor”, conform comunicatului.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments