Poliţiştii ieşeni efectuează cercetări într-un dosar penal de proxenetism. Doi tineri au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi şi Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism.
Din primele investigaţii efectuate, s-a constatat faptul că în perioada decembrie 2020 – ianuarie 2021, doi tineri de 25 de ani, respectiv 22 de ani, ar fi determinat o tânără de 19 ani să practice prostituţia în folosul lor, în diverse locaţii de pe raza municipiului Iaşi. De asemenea, cei doi tineri ar fi exercitat acte de ameninţare asupra tinerei, determinând-o să continue practicarea prostituţiei în folosul lor. În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 14 ianuarie a.c., cei doi tineri bănuiţi de comiterea faptei au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introduşi în Arestul I.P.J. Iaşi, au transmis polițiștii.
Ulterior, aceştia au fost prezentaţi, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi Judecătoriei Iaşi, instanţă care a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.