Diana Șoșoacă a trăit luni seară o rușine inimaginabilă, motiv pentru care, a părăsit platoul emisiunii în cadrul căreia era invitată. Totul s-a întâmplat după ce moderatorul emisiunii i-a atras atenția senatoarei că dă dovadă de lipsă de politețe față de ceilalți invitați.
Diana Șoșoacă, replici tăioase cu Mihai Gâdea
Avocata AUR a fost invitată în cursul serii de ieri în emisiunea „Sinteza Zilei”, moderată la Mihai Gâdea, la Antena3. Alături de ea s-au aflat mai mulți medici și jurnaliști, fiecare dintre aceștia, exprimându-și părerile referitoare la subiectele dezbătute.
Cu toate acestea, Diana Șoșoacă, binecunoscută pentru intervențiile sale vulcanice, a încercat să intervină în timpul discursului altor colegi de platou, atunci când a fost în dezacord cu aceștia.
Un asemenea moment a avut loc în timp ce jurnalistul Vlad Curea încerca să răspundă la o întrebare adresată chiar de Diana Șoșoacă cu privire la efectele secundare ale vaccinului și la asumarea acestora de pacient.
„Mă supun unui risc pentru că nu trăiesc în pădure, nu trăiesc în munţi, trăiesc în societate şi eu nu accept ca eu să devin pericol social pentru oamenii care trăiesc în jurul meu”, a explicat Mirel Curea, potrivit Antena3.
Pe măsură ce jurnalistul venea cu argumente pro, Diana Șoșoacă a găsit de bun augur să îl întrerupă în repetate rânduri cu scopul de a-l intimida și de a-l abate de la discursul său hotărât.
„Haideţi, domnul Curea, de câte ori v-aţi făcut vaccinul antigripal?”, a întrebat Diana Şoşoacă, în timp ce Mirel Curea a răspuns la întrebare, nemulțumind-o pe interlocutoare.
„Foarte bine! Şi? Ceilalţi care nu l-au făcut v-au îmbolnăvit pe dumneavoastră?”, a răspuns aceasta.
„Uneori am făcut, dar nu forme foarte grave”, a replicat din nou jurnalistul.
După dialogul tensionat dintre cei doi, Diana Șoșoacă a adoptat o atitudine nepotrivită, întorcându-se cu spatele către Mirel Curea şi îndreptându-și atenția către medicii Adrian Marinescu şi Beatrice Mahler, prezenţi și ei în platoul emisiunii.
Mihai Gâdea nu a mai putut suporta
Din respect pentru toți invitații săi, Mihai Gâdea s-a simțit obligat să-i atragă atenția senatoarei AUR cu privire la modul indisciplinat în care acționează în raport cu colegii săi din platou. Acesta a avertizat-o pe Diana Șoșoacă că îi va opri microfonul dacă nu respectă părerile și intervențiile colegilor.
„Eu apreciez prezenţele dumneavoastră de fiecare dată. La o doamnă, e uşor neplăcut şi nu vă dau lecţii publice, dar mă puneţi în situaţia asta, în momentul în care interveniţi absolut peste oricine care vorbeşte este o lipsă de politeţe”, a transmis Mihai Gâdea.
Aparent neintimidată, Diana Șoșoacă i-a răspuns lui Mihai Gâdea că venirea ei în emisiune are ca scop aflarea mai multor informații, astfel că atitudinea ei este una perfect normală.
“Domnule Gâdea, cred că cea mai mare lipsă de politeţe o aveţi dumneavoastră. Dacă m-aţi invitat, eu doresc să aflu nişte întrebări şi aş dori să ştiu şi eu unde este gripa”, a replicat politicianul.
La scurt timp, Mihai Gâdea a amenințat-o pe Diana Șoșoacă că îi oprește microfonul, moment în care senatoarea AUR s-a considerat victima unui abuz emotional, părăsind platoul.