Conform declarației de avere a directorului medical de la Spitalul “Socola” din Iași, dr. Raluca Prepeliță, actualizată în cursul acestei săptămâni pe site-ul Institutului de Psihiatrie Socola Iasi, salariul lunar al acesteia este de 25 000 lei. Astfel pe primele 11 luni ale anului trecut, reiese din declarația de avere a directorului medical aflat în stare de incompatibilitatea al Institutului de Psihiatrie Socola din Iași, că veniturile acestui cadru medical au fost de 274 867 lei.
Ajutată de soțul ei, jurist în cadrul aceleași unități medicale, Raluca Prepeliță a recurs la un artificiu la limita legii. Astfel, în loc să completeze veniturile în mod defalcat, directorul medical a introdus în bloc toate veniturile, pentru a ascunde contractul de gărzi cu același institut pe care îl conduce.
Prepeliță, în topul salariilor din sistemul medical din Romania
Defalcat, doctorul Raluca Prepeliță a obținut 25.000 lei pe lună de la Institutul de Psihiatrie Socola Iași – salariu de bază și activitate în linia de gardă, 1585 lei, retribuție aferentă lunii octombrie în baza Contractului de plată cu ora la UMF Iași, 2000 lei/luna – 22 000 lei până la data de 30.11.2020, venituri obținute în baza Contractului 1/2 normă CMI Ast Marioara, și 2530 lei reprezentând indemnizația obținută în sindicatul Camera Medicilor până la data de 30.11.2020, data la care și-a depus demisia.
În total, medicul Raluca Prepeliță a obținut în cursul anului trecut, venituri totale în cuantum de 274 867 lei, situându-se pe primul loc, cu detașare, într-un top al salariilor obținute de alți directori medicali de spitale din Iași. Astfel, dr. Marius Dabija, director medical la Spitalul de Neurochirurgie “Nicolae Oblu” a obținut anul trecut un salariu de 157 816 lei, Dr. Vasile Timofte – director medical Spitalul Sf. Spiridon – 124 587 lei, Dr. Alaga Rahni, director medical Spitalul Clinic de Copii “Sf.Maria” – 172 767 lei. Prin comparație, Raluca Prepeliță câștigă mai mult cgiar decât ministrul Sănătății și decât Streinu Cercel, fostul manager al Institutului Matei Balș, care, potrivit declarației de avere, în cursul anului trecut a câștigat doar 162 000 lei.
Declaratie-de-avere-si-interese-dr.Prepelita-Raluca-Ioana