În conformitate cu Ordinul nr. 3235/93 din 4 februarie 2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, scenariul de funcționare a unităților de învățământ se stabilește în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică.
Raportându-ne la incidența epidemiologică din data de 26 februarie 2021, la nivelul județului Iași, dintr-un total de 98 de unități teritorial adminstrative, 79 sunt în scenariul verde, 17 în scenariul galben, iar 2 în scenariul roșu. Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 locuitori în Fântânele și Miroslava (scenariul roșu), între 1 și 3/1000 de locuitori în municipiul Iași, Aroneanu, Bârnova, Ciurea, Dagâța, Drăgușeni, Gorban, Holboca, Horlești, Lespezi, Mădârjac, Românești, Rediu, Roșcani, Tansa, Țuțora, Valea Lupului, (scenariul galben) și sub 1/1000 de locuitori în celelalte localități (scenariul verde). În conformitate cu aceste date, incidența epidemiologică s-a modificat în 14 unități teritorial administrative: în 4 unități aceasta a coborât sub 1/1000 de locuitori și s-a trecut de la scenariul galben la cel verde, în 8 unități incidența a depășit 1/1000 de locuitori și s-a trecut de la scenariul verde la cel galben, în 2 unități incidența a depășit 3/1.000 locuitori și s-a trecut de la scenariul galben la cel roșu.
Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ din unitățile administrativ teritoriale în care se modifică încidența epidemiologică prin comparație cu cea înregistrată în 19.02.2021 au transmis Inspectoratului Școlar Județean Iași propunerile de scenarii. Pe baza avizului Inspectoratului Școlar Judeţean Iași şi al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţene, propunerea Consiliilor de Administrație a fost înaintată spre aprobare Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași. În conformitate cu Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași nr. 34 din data 26.02.2021, se înregistrează următoarea situație:
-402 de unități de învățământ în Scenariul 1 (verde): participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și elevilor, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
-233 de unități de învățământ în Scenariul 2 (galben): participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, și participarea zilnică, în sistem online, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.
-14 unități de învățământ în Scenariul 3 (roșu): participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, și participarea zilnică, în sistem online, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.
Abonează-te
Conectează-te la 7est aici
Nu esti autentificat pe 7est sau facebook, nu poti comenta !
0 Comments
cele mai vechi