Omagiu adus la mormântul lui Garabet Ibrăileanu

0
97

Ateneul Național din Iași își îndreaptă atenția, anul acesta, către scriitorul Garabet Ibrăileanu, unul din marii noștri români, critic și istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier român, cu ocazia împlinirii a 85 de ani de la trecerea lui la cele veșnice. Astfel, după finalizarea reabilitării integrale a mormântului scriitorului, Ateneul Național din Iași a adus un omagiu, prin inaugurarea unui bust peste mormântul lui Garabet Ibrăileanu și oficierea unei slujbe de pomenire la locul său de odihnă veșnică din Cimitirul Eternitatea.
„Având în vedere că mormântul scriitorului Garabet Ibrăileanu este monument istoric, toate demersurile administrative, privind reabilitarea lui, au fost realizate cu acordul și sprijinul Direcției Județene pentru Cultură Iași. Ateneul ieșean își propune prin aceste manifestări să comemoreze o personalitate marcantă a vieții literare românești, aducând memoriei scriitorului un frumos omagiu, în semn de înaltă recunoaștere a meritelor și contribuției sale extraordinare la desăvârșirea culturii române.”, a declarat managerul instituției, Andrei Apreotesei.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentÎn acest an în România va fi realizat un nou recensământ al populației și locuințelor
Articolul următor„Auto Best Deals” revine la Palas cu oferte speciale de primăvară
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments