Primarul Mihai Chirica: „Următoarea etapă de discuție va trece la un rang superior. Eu nu mă mai prezint la nicio discuție decât în prezența președintelui Barna și a președintelui Cioloș”

0
315

Orice încercare de negociere între PNL Iași și USR- PLUS Iași este sortită eșecului. Chiar dacă proiectele orașului ar trebui să fie prioritare, Monica Berescu și Cosette Chirirău au plecat la scurt timp de la începerea ședinței de lucru motivând absența președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe. Primarul Mihai Chirica a declarat că nu va mai purta niciun dialog la nivel local și că problemele ar trebui rezolvate la nivel național.

„Eu nu aveam nimic cu cele două doamne, ele nu făceau obiectul acestei negocieri ci planul de proiecte sub coordonarea cuiva. Putea să fie doamna Chichirău sau doamna Berescu, noi nu am refuzat dialogul cu absolut nimeni din partea domniilor lor. Dar următoarea etapă de discuție va trece la un rang superior iar eu nu mă mai prezint la nicio discuție decât în prezența președintelui Barna și a președintelui Cioloș că dacă începem să numărăm voturile fiecăruia dintre noi s-ar putea să îi surclasez de departe. Așa încât aceasta este următoarea etapă în care va trebui să o negocieze politic Partidul Național Liberal, nu Mihai Chirica”, a declarat edilul.

Și Costel Alexe a declarat că nu este de acord cu neimplicarea filialei USR – Plus Iași în dezvoltarea orașului și a județului.

„Sunt neplăcut surprins de reacţia de astăzi a membrilor USR PLUS Iaşi în urma invitaţiei Primarului Mihai Chirica adresată acestora de a participa la negocierile ce vizează proiectele politice care nu mai suportă amânare pentru ieşeni. Acceptarea unei guvernări locale asumată de o alianţă între PNL şi USR PLUS ar fi fost dovada unei acțiuni politice mature pe care am inițiat-o chiar înainte de preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean, alături de primarul municipiului Iași, domnul Mihai Chirica. PNL Iași are un plan de guvernare validat de ieșeni, avem o majoritate solidă în Consiliul Județean, iar consilierii județeni ai USR PLUS au fost de fiecare dată invitați la consultări pentru a susține proiectele județului nostru. Contrar acestor invitații, au existat întotdeauna abordări politice asemenea reacției de astăzi a delegaților USR PLUS Iași, reacție pe care o privesc ca fiind una neîntemeiată, în condițiile în care noi de 6 luni de zile am deblocat și inițiat proiecte majore pentru Iași”, a declarat Costel Alexe.

La scurt timp de la părăsirea ședinței, USR – PLUS Iași a trasmis un comunicat de presă.

“Așa cum am anunțat în urmă cu câteva zile, USRPLUS era dispus să negocieze cu ambii lideri PNL Iași, nu doar cu unul dintre ei. Având în vedere că domnul Alexe nu a venit la negocieri, delegațiile de la PMI și CJ se țin de cuvânt și nu negociază jumătăți de măsură sau viziuni parțiale. Ieșenii au nevoie de proiecte cu acoperire metropolitană și județeană; iar pentru a le putea implementa, este necesară o deschiderea din partea tuturor, nu doar a noastră. Alianța USRPLUS este dechisă la discuții doar dacă acestea se realizează simultan, cu ambii lideri; nu doar cu unul dintrei ei. După situația de astăzi mă întreb dacă Mihai Chirica și Costel Alexe fac echipă pentru Iași, așa cum au anunțat în campanie”, declarã Monica Berescu, deputat USRPLUS și liderul delegației de la CJ.

Liderul USR motivează propunerea de alianță primarului ca fiind „neserioasă și neinteresantă”.

“Propunerea domnului Chirica, pentru o alianță de circumstanță și pe termen scurt, este neserioasă și neinteresantă. Noi ne dorim o alianță strategică, pe termen lung, care să fie bazată, dincolo de persoane, pe realizarea unor proiecte mari și pe reformă instituțională. Proiectele mari includ parcuri industriale, rezolvarea situației traficului și parcărilor, construirea unei noi infrastructuri de cultură și sport. Evident, autostrada A8 și spitalul regional merg înainte la nivel național, cu susținerea puternică a miniștrilor USRPLUS. Reformă instituțională înseamnă concursuri de amploare pentru funcții cheie, cum sunt city manager, arhitect șef, director de digitalizare, și audituri externe pe urbanism, achiziții și companiile din subordinea Primăriei. Nu putem crește eficiența Primăriei fără să facem curățenie,” a declarat Cosette Chichirău, deputat USRPLUS și președinte USR Iași.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments