Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Iaşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași au efectuat 5 percheziţii, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pornografie infantilă şi act sexual cu un minor.
La data de 24 martie 2021, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iaşi, au efectuat 5 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de pornografie infantilă şi act sexual cu un minor. Din cercetări a reieşit faptul că în anul 2020, mai multe persoane ar fi determinat o minoră să întreţină raporturi sexuale cu unii dintre aceştia, o parte ar fi fost filmate, iar ulterior ar fi fost distribuite prin intermediul unor aplicaţii informatice. Activităţile au beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul I.J.J. Iaşi.
Tot astăzi a mai fost operat un dosar în care procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Gorj au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă, coruperea sexuală a minorilor și șantaj. În fapt s-a reţinut că, începând cu luna august 2020, inculpatul a determinat o minoră, să producă și să-i transmită imagini și video-filmări cu conținut pornografic, în care aceasta era înfățișată.
De asemenea, inculpatul a determinat-o pe minoră să efectueze acte de natură sexuală și i-a solicitat să producă și să-i transmită în continuare astfel de materiale pornografice, sub amenințarea de a face cunoscute public materiale pornografice, pe care le-a produs. Totodată, din actele de urmărire penală a mai rezultat că inculpatul a contactat prin intermediul unor aplicații, mai multe persoane vătămate minore, pe care le-a determinat să efectueze acte de natură sexuală, iar ulterior să-i transmită imaginile și video-filmările ce aveau conținut pornografic.
În urma percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului, au fost ridicate mai multe telefoane, mijloace de stocare a informaţiilor, cartele telefonice şi înscrisuri. La data de 23.03.2021 Tribunalul Gorj a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile. Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Gorj.