În ultima perioadă au existat la nivel național o serie de evenimente care au atras atenția publică. Unul dintre ele este cazul Morgenstern sau activitatea Partidului AUR. Alexandru Muraru, deputat PNL și reprezentant special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei a acordat un interviu pentru Radio Europa Liberă România în care a dezbătut pe larg toate aceste subiecte și despre cât de importante ar fi cursurile despre holocaust și antisemitism în școli.
– Ce mesaj transmite cazul Morgenstern? Credeți că pe scena publică s-a creat un context favorabil unui derapaj de o asemenea violență? Ce anume credeți că l-a făcut posibil?
Deputatul Alexandru Muraru: „Cazul Morgenstern” este fără discuție un atac antisemit, care s-a produs deloc întâmplător într-un moment de amplificare a atitudinilor și mesajelor extremiste, xenofobe, rasiste, instigatoare la ură și intoleranță. De câteva luni, în România, curentele latente, atitudinile s-au radicalizat, iar perioada pandemică și ascensiunea parlamentară a unui partid de factură neofascistă a culminat cu acțiuni fără precedent în ultimii douăzeci de ani, generând o nouă perspectivă și un nou format, unde mesajele și atitudinile latente au prins „curaj”, o saturnalie a radicalizării. „Cazul Morgenstern” are toate datele unui pattern cunoscut, în care un anumit context dă semnale grupurilor și indivizilor care aderă la transformarea prejudecăților, a stereotipiilor în acțiuni țintite. Acumularea continuă și cumulativă de ură și complexitatea crescândă a sindromului antisemit se ridică la suprafață în asemenea momente de cotituri sociale și schimbări abrupte în peisajul social.
„Cazul Morgenstern” are toate datele unui pattern cunoscut, în care un anumit context dă semnale grupurilor și indivizilor care aderă la transformarea prejudecăților, a stereotipiilor în acțiuni țintite.
„Cazul Morgenstern” a fost un „turnesol” politic, instituțional și civic, unde am văzut că România are anticorpi, că instituțiile, cadrul normativ, o anumită cultură a reacției au funcționat și este de apreciat că Poliția, DIICOT, SRI au reușit repede să identifice persoanele, pentru că – și acest lucru este de apreciat – s-a constatat repede potențialul de exacerbare virală a unor asemenea amenințări și atacuri care pot periclita grav climatul social. În plus, gândiți-vă că eforturi de douăzeci de ani pe care statul român le-a făcut în direcția combaterii antisemitismului și a protejării memoriei victimelor Holocaustului pot repede să fie puse în pericol de astfel de acte, unde, percepțiile combinate cognitive și experiențele conținutului antisemitismului și canalelor de transmisie, împreună cu autorii, dezvoltă imediat o capacitate mare și potențial de transfer de la antisemitism latent, narativ la cel activ, violent.
– Care credeți că este explicația pentru care nu se fac cursuri despre holocaust și antisemitism în școală? Sau măcar capitole în cartea de istorie?
Deputatul Alexandru Muraru: Recomandările Comisiei Wiesel au fost preluate doar într-o manieră formală de instituții și de sistemul educațional românesc. După aproape două decenii, multe trebuie regândite, repuse în programele cadru, discutate cu mediul universitar, chiar la nivel guvernamental cu instituțiile din sistemul central și local de administrație.
Este important nu doar ca să existe o disciplină preuniversitară care să predea istoria Holocaustului și cursuri academice în toate centrele universitare, programe de masterat și doctorat, dar educația non formală aproape că nu există. Câte astfel de repere normative educaționale sunt incluse în instituțiile de formare profesională care există în sistemul românesc de administrație?
E nevoie la academiile și centrele de formare a instituțiilor de ordine și siguranță publică, de administrație, de justiție etc de cursuri și lectori care să predea, să explice, să aducă în discuție modele de bună practică pentru a traduce în acte administrative și judiciare acțiunile aterialve.
Avem, spre exemplu, în parchete și instanțe la ora aceasta peste 40 de astfel de ater privind acte aterialve, de negare a Holocaustului sau de promovare a persoanelor condamnate pentru crime de război, cele mai multe nesoluționate, doar un caz de trimitere în judecată.
Cauzele acestei situații des întâlnite de specialiști sunt: lipsa cunoașterii jurisprudenței în materie, lipsa pregătirii și a training-urilor de specialitate pentru polițiști sau magistrați în aterial cadrului aterialve privind combaterea antisemitismului. E doar un fascicul al unui tablou amplu.
Combaterea antisemitismului, cum spun și instituțiile europene, e o chestiune transversală, de rețea amplă, care implică politici, decizii la nivel local și național, este o sarcină complexă, de durată, este nevoie de politici publice complementare.
Poți să înțelegi, să asumi, să empatizezi cu memoria victimelor Holocaustului, cu responsabilitățile statului ater, cu tragedia comunității evreiești, cu importanța protejării memoriei victimelor dacă nu ai cunoștințe minimale despre aceste subiecte?
În ultimii zece ani, s-a evidențiat prin cercetări sociologice anuale faptul că există o fluctuație a cunoștințelor privind Holocaustul și aprecierile corecte despre acest fenomen și a responsabilităților instituționale sau individuale în trecutul recent pentru categoriile de victime persecutate sau ucise.
Constatăm faptul că, în continuare, există o parte semnificativă a societății, în raport cu alte state europene, care fie nu asociază acest fenomen cu România, fie relativizează responsabilitățile, fie neglijează rolul jucat de instituțiile statului ater și de regimul Antonescu în organizarea și desfășurarea Holocaustului în România.
De asemenea, aprecierile aterial pe diferite considerente pe care le asociază opinia publică, legate de formațiuni politice, instituții sau lideri care au jucat un rol determinant în Holocaust, sunt de natură să indice că instituțiile existente și politicile publice și educaționale în vigoare nu sunt suficiente pentru a crea o politică publică adecvată în aterial memoriei.
Constat, totodată, că facultățile umaniste și de științe sociale și politice neglijează acest subiect, și deși autoritățile române au fost în al doilea război mondial un aliat puternic al Germaniei naziste eliminând la o scară unică, după Germania nazistă, cea mai numeroasă populație evreiască din Europa, nu există un trend sau o datorie de ordin științific, ca să nu mai spun moral, în această direcție.
Este de remarcat faptul că subiectul este menținut într-o zonă marginală, repet, deși există multe argumente, resurse, acces la arhive, pârghii instituționale pentru ca acesta să recupereze ani pierduți sau să se situeze pe un trend crescător în raport cu interesul care e manifestat în alte state europene. Există o sumedenie de subiecte care stau încă neatinse la nivel de cercetare științifică, la nivelul universităților.
Este nevoie de o dezbatere mai amplă, de o punere în context, dezinteresul față de propriul trecut, conformismul științific, eludarea unor subiecte așa-zis sensibile, nu cred că toate acestea fac parte din resursele unei democrații emergente.
Despre Partidul AUR
– Are AUR datele unui partid fascist? Cărei nevoi a societății credeți că răspunde acest partid? Ce a făcut posibilă apariția sa? Era latent și doar a fost întrupat sau a apărut artificial?
Deputatul Alexandru Muraru: Există un filon vechi naționalist și populist în România, reprezentat în anii 90 și primul deceniu al anilor 2000, de diferite formațiuni cu reprezentare parlamentară, dar acum cred că vorbim cu precădere de un partid de factură neo-fascistă, neo-legionară, ultranaționalistă. Dinamica lor este mare, ei intercalează și alternează teme și motive din neo populismul european, fascismul românesc interbelic (excepționalismul, filiația religioasă), dar și un mod de acțiune specific acestor partide extremiste, o rețea aproape invizibilă dar eficiență din punct de vedere a captării aderenților. Totodată, un partid care face apologia persoanelor condamnate pentru crime de război, înalți funcționari ai regimului Antonescu, care au participat la implementarea deciziilor genocidale care au dus la exterminarea a aproape jumătate din comunitatea evreiască din România, este o formațiune extremistă, radicală, reacționară, dar care funcționează ca o „confederație” de -isme, dintre cele mai toxice și cu potențial mare de iradiere. Contextul social și politic în care ne aflăm relevă frecvențe diferite ale diverselor aspecte ale extremismului și acestea nu sunt de natură să relativizeze acest fenomen, ci dimpotrivă, să îngrijoreze.
Tocmai pentru că aceasta este o caracteristică a curentelor extremiste, violente, de a avea răbufniri, creșteri exponențiale, urmate de scăderi de intensitate, ceea ce îi dă o notă importantă de imprevizibilitate și de radicalizare accentuată.
Nevoia de care vorbiți e o identificare a unor indivizi și grupuri din societate care își regăsesc nemulțumirile, iritările, frustrările, neîmplinirile, idiosincraziile într-un exponent pe care-l consideră nociv, alimentat de apelul la propriile prejudecăți, la lipsa de cunoaștere, la mesajele pe care le primesc, transferă toate acestea spre un paratrăsnet social închipuit: străinii, evreii, ungurii, celelalte culte și secte religioase, membrii și susținătorii comunității LGBTQ etc. Aceștia devin ținte.
– Ceea ce fac cei de la AUR e un atac direct la toleranță, la alteritate, la diversitate care ia forma unui război ideologic pe măsură ce rețeaua câștigă teren.
Deputatul Alexandru Muraru: Stigmatizarea socială a celuilalt, a minoritarilor creează extremiștilor și adepților lor sentimentul că pot trece la nivelul următor, că sunt legitimi, vitalitatea cu care se propagă le dă încredere, ca și lipsa de reacție a autorităților.
Prezența lor publică în stradă, pe rețelele de socializare, în mass-media, având mereu și mereu noi motive și instrumente de a propaga ura creează pentru adepții lor sentimentul unei societăți în pragul prăbușirii și a victoriei lor iminente.
De aceea, ei sunt mereu în mișcare, războiul lor nu se încheie cu nicio concesie pe care o primesc, cedarea autorității e pentru ei un pas înainte.
Spre exemplu, vizitele pe care ei le fac pe la ministere arată ca o intimidare la adresa membrilor cabinetului și, din păcate, câțiva miniștri au cedat. Pot înțelege nevoia de dialog, pot înțelege obsesia omului politic pentru a căuta apreciere și voturi, dar nu cu cei care alimentează apoi un tip de fanatism și de torpilare a instituțiilor statului.
Cei de la AUR se legitimează tocmai prin aceste acțiuni, unde vor să pară frecventabili, să se facă utili, se erijează în negociatori, purtători de mesaje ai unor categorii pe care ei le numesc „nereprezentate” sau excluse de la dialog, vor să întrețină un soi de adormire a conștiinței pentru a da ulterior alte lovituri la adresa democrației.
Când pandemia va trece, mă tem că va veni și momentul în care ei vor face o alianță parlamentară cu PSD.
Ei știu să sunt pasibili de scoatere în afara legii, dar e nevoie de un pact național, parlamentar, împotriva extremismului, un angajament de izolare a lor în Parlament.
– Împărtășiți teza potrivit căreia AUR este o creație de laborator?
Deputatul Alexandru Muraru: Nu pot da un asemenea răspuns tranșant pentru că nu mă pot substitui unei instituții care să aibă toate datele necesare în formularea unei asemenea concluzii.
Pot remarca felul de campanie practicată din toamna trecută, pe rețelele de socializare, o campanie țintită către un anumit tip de public, ce nu poate fi susținută decât cu resurse imense pe care un partid neparlamentar nu le poate capacita.
Ulterior, am văzut ce a urmat, adică s-a propus un program plin de ură, de instigare la grevă fiscală, de contestare a tuturor măsurilor, concomitent cu un stil de acțiune „paramilitar” dacă pot spune așa, unde acțiunea în stradă, mitingurile neautorizate, incidentele frecvente, atacul la medici, la tot ce înseamnă normă și legitimitate, conspiraționistul, anti-vaccinismul, coronasceptismul, antieuropenismul, neo-fascismul, neo-legionarismul, ultra-ortodoxismul, homofobia, toate aceste lucruri vin cu o inspirație legionară apreciabilă din interbelic și fascism, dar și din neo-populismul european.
Au exacerbat temeri identitare, globaliste, au înregimentat grupuri de acțiune sau organizații din diferite medii sociale, cu preocupări diverse, tocmai pentru a crea o rețea semnificativă care funcționează ca structură politică, mai abilă, mai ferită de ochii opiniei publice, subterană.
Sunt numeroase elemente care converg spre această teză, este un mod de a face politică specific, dar ei sunt astăzi prezenți în arhitectura politică a statului, au penetrat un cordon de salvgardare a democrației și tendința e de a mări mereu capacitatea de a străpunge și alte medii, de a invada instituțiile, de a modifica cadrul legislativ și, poate mai important, de a obișnui establishment-ul și opinia publică asupra discursului suveranist, extremist, rasist, naționalist care să devină un dat în interiorul societății, de la nivel parlamentar.
Din decembrie au acces și la subvenția parlamentară, deci pot plăti cu bani publici o propagandă de factură neofascistă și, fără să se mențină o monitorizare strictă, riguroasă, din partea instituțiilor, se produce practic o sponsorizare publică a extremismului.
Mai mult, personal fac analogii cu ceea ce se petrece de ceva vreme în Europa și unde partide de factură neo-fascistă, care răspândesc teme din siajul acestei doctrine toxice și-au făcut loc în peisajul politic pe fondul ascensiunii neo-populismului, a discursului instigator la ură, a homofobiei, a extremismului.
