Împrumut de 250 de milioane de euro pentru construirea noului spital regional în Iași

0
105

Banca Europeană de Investiţii (BEI) și Ministerul Finanțelor din România au încheiat astăzi un acord de împrumut în valoare de 250 milioane de euro pentru construirea unui nou spital regional în Iaşi. Noul împrumut acordat pe o perioadă de 27 de ani reprezintă cel mai mare sprijin oferit până acum de BEI pentru sistemul de sănătate din România.

Acesta este un pas foarte important în direcția construirii cât mai rapide a Spitalului Regional de Urgență din Iași. De altfel, proiectul din orașul nostru este cel mai avansat din cele trei spitale de acest tip care vor fi ridicate în România, iar acest lucru ne oferă o perspectivă optimistă în privința concretizării sale într-un termen optim. Mulțumesc Guvernului României, dar și BEI pentru tot sprijinul oferit Iașului în realizarea Spitalului Regional de Urgență, obiectiv medical de importanță vitală nu numai pentru Iași, ci pentru întreaga regiune a Moldovei, a transmis municipalitatea.

Noul spital, o construcţie cu 850 de paturi, va înlocui actualul Spital Judeţean de Urgenţe Sfântul Spiridon”, vechi de 260 de ani, şi va îmbunătăţi activitatea de predare şi cercetare de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa din Iaşi. Noul spital cu şapte etaje va oferi atât servicii spitaliceşti, cât şi asistenţă medicală ambulatorie, estimându-se a fi operaţional în 2027.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments