Un sofer a fost prins cu documentele la masina false

0
54

Pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești I.T.P.F. Iași a oprit în trafic, pentru control, pe DN 26, pe raza localității de frontieră Frumușița, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean român în vârstă de 53 de ani.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un document care atestă efectuarea inspecției tehnice periodice, cu însemnele autorităților din Bulgaria, care nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unui document autentic. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului în cauză, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta era fals. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu avea cunoștință despre faptul că documentul în cauză nu este autentic. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, au transmis polițiștii de frontiera.

Pentru preîntâmpinarea unor situaţii similare, aducem la cunoştinţă şi recomandăm posesorilor de mijloace de transport înmatriculate în alte state să respecte legislația privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin efectuarea inspecției tehnice

periodice, conform Ordonanţei nr 81 din 24 august 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 413 din 30 august 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr 167/2003, cu modificările și completările ulterioare.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments