Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi, au desfășurat cercetări într-un caz de pornografie infantilă. Astfel, au fost efectuate două percheziții domiciliare, la două imobile în care locuiește, respectiv își desfășoară activitatea profesională un bărbat, de 51 de ani, bănuit de comiterea faptei.
În cauză, s-a reținut faptul că, în perioada 2019 – 2021, bărbatul ar fi angajat, fără forme legale, trei minore, iar uneia dintre acestea i-ar fi propus să producă materiale cu caracter sexual explicit. De asemenea, acesta ar fi promis celor două minore instituționalizate că le va sprijini financiar, dacă vor accepta să le fie „tutore”. În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe sisteme informatice. Pe numele bărbatului, a fost pus în aplicare un mandat de aducere, acesta fiind condus la sediul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Iași, pentru audieri, a transmis IPJ Iași.
În urma administrării probatoriului, acesta a fost reținut de procurori pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Iași, cu propunere de arestare preventivă.