În perioada 01 – 06 mai 2021, jandarmii ieșeni au continuat misiunile de ordine publică, însoțirea autovehiculelor care transportă dozele de vaccin, dar și cele de informare, prevenire și punerea în aplicare a măsurilor stabilite pentru împiedicarea răspândirii virusului Sars Cov2, alături de celelalte structuri M.A.I. Poliție, I.S.U. și Poliție de Frontieră.
În intervalul 01 – 06 mai 2021au fost efectuate 141misiuni de ordine publică, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, au fost executate 6 mandate de aducere și s-au derulat 39 activități de prevenire, în cadrul cărora cetățenii au fost informați cu privire la măsurile dispuse pentru evitarea și combaterea răspândirii virusului Sars Cov2. De asemenea, au fost efectuate 199 verificări la domiciliu în vederea respectării măsurilor de izolare sau carantină.
Pe timpul activităților desfășurate au fost aplicate un număr de 283 sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor fiind de 58.900 lei. Dintre acestea, un număr de 127 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară. Totodată, au fost constatate un număr de 12 infracțiuni, independent sau în cooperare cu Poliția.
Joi, 06 mai, în jurul orei 10.00, un echipaj de jandarmi aflat în patrulare a observat pe str. Bucium din mun. Iași, un auto vehicul care se deplasa sinuos. Având în vedere situația de pericol, jandarmii au solicitat persoanei aflate la volan să oprească, iar în urma verificărilor efectuate cu ocazia legitimării s-a constatat că persoana aflată la volan nu aveapermis de conducere. În acest caz s-a solicitat sprijinul unui echipaj de la Poliția Rutieră și s-au întocmit actele de sesizate pentru infracțiunea flagrantă de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Jandarmeria Iași recomandă cetățenilor să respecte regulile de autoprotecție sanitară, să nu provoace și să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii publice.