Primele rezultate ale cercetărilor ISU Iasi cu privire la cauzele care dus la producerea incendiului din Metalurgie

0
73

În data de 06.05.2021, ora 10:23, echipaje din cadrul Detașamentelor 1 și 2 de Pompieri Iași au intervenit în municipiul Iași, bulevardul Chimiei, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la mansarda unui bloc de locuințe.

În urma incendiului a ars structura din lemn aferentă acoperișului pe o suprafață de aproximativ 700 metri pătrați și s-a degradat învelitoarea din tablă pe o suprafață de aproximativ 700 metri pătrați. Cauza probabilă deproducere a incendiului a fost un cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolaţia deteriorată în urma unei acţiuni mecanice ori fizice, a transmis ISU Iași.

Mă declar deosebit de îngrijorat de astfel de incidente care pot pune în pericol viața unui număr foarte mare de oameni. I-am asigurat, prin intermediul angajaților municipalității, pe proprietarii locuințelor de sprijinul Primăriei și, de asemenea, am cerut serviciilor de profil ale municipalității să intensifice controalele pentru a depista orice construcții neconforme realizate după 1990 peste ultimele etaje ale blocurilor de locuințe. Respectiva mansardă are autorizație de construire încă din 2006. Din fericire, intervenția promptă a vecinilor și a pompierilor a făcut posibilă evitarea unei tragedii!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Inspectorii Direcției de Asistență Socială (DAS) Iași s-au deplasat la adresa menţionată pentru evaluarea situaţiei şi luarea măsurilor de sprijin care sunt impuse de situaţia de necesitate în care se află locatarii respectivi. Astfel, au fost afectate de incendiu un număr de 11 apartamente de la mansardă, dintre care două sunt nelocuite, conform declaraţiilor administratorului imobilului. În cele nouă apartamente locuite se regăsesc un număr de 12 persoane (câte două persoane în trei apartamente, respectiv câte o persoană în șase apartamente). Incendiul nefiind complet lichidat la momentul respectiv, nu a fost permis accesul reprezentanţilor DAS Iași în imobil, dar au fost identificaţi printre persoanele prezente trei dintre proprietarii apartamentelor. Aceştia au refuzat serviciile de găzduire şi ajutoarele în produse alimentare care pot fi puse la dispoziţie de DAS. Persoanele prezente au fost informate și în legătură cu documentaţia necesară şi condiţiile de acordare a unui eventual sprijin financiar de către Primăria Municipiului Iaşi.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments