Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a găzduit marți, 11 mai 2021, în Sala Senatului, lansarea cărții „Povestea vieții mele” scrisă de handbalista Narcisa LECUȘANU, membru în Comitetul Executiv al Federației Internaționale de Handbal (IHF). La eveniment au participat, pe lângă autoarea cărții, conf. univ. dr. Florin BRÎNZĂ, prorector al UAIC, prof. univ. dr. Beatrice Aurelia ABĂLAŞEI, decanul Facultății de Educaţie Fizică şi Sport și Vasile ARHIRE, coordonator cu atribuţii de Producător Executiv al TVR Iași.
Vicecampioană mondială cu echipa Românei de handbal la Sankt Petersburg în 2005, campioană mondială de tineret în 1995, câștigătoare a Cupei Cupelor EHF și finalistă a Ligii Campionilor, Narcisa LECUȘANU este apreciată drept una dintre cele mai valoroase handbaliste ale României. Cartea„Povestea vieții mele” a fost scrisă cu gândul de a inspira tinerii, prezentând povestea sportivului care a muncit pentru realizările sale, trecând de-a lungul carierei prin toate stările și etapele, de la succes la eșec.
„Vreau să vă mulțumesc din suflet pentru că sunteți aici, mulțumesc că mi-ați oferit oportunitatea de a prezenta povestea mea aici, în prima universitate a României. Sunt sigură că noi toți avem nevoie de povești de succes, pe mine mă inspiră foarte mult poveștile oamenilor din jurul meu”, a declarat Narcisa LECUȘANU, autoarea cărții „Povestea vieții mele”.
„Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași este bucuroasă și onorată să găzduiască această manifestare cu tente multiple, culturale, științifice și sportive. Vreau să vă transmit salutul rectorului Universității, prof. univ. dr. Tudorel TOADER și să vă felicit pentru acest demers de a pune în fața publicului iubitor de sport ceea ce dumneavoastră considerați esențial, mobilizator din povestea dumneavoastră de viață. Este minunat că un reprezentant de marcă al lumii sportive, o campioană, vine astăzi în cadrul Universtății și prezintă experiența pe care a câștigat-o în domeniul sportiv”, a declarat conf. univ. dr. Florin BRÎNZĂ, prorector Prorector pentru programe de masterat, studii doctorale, managementul calităţii și Extensiunile UAIC.