A început Evaluarea Națională pentru elevii din clasa a VI-a

0
38

Elevii din clasa a VI-a au participat la prima probă scrisă, limbă și comunicare, a Evaluării Naționale la finalul clasei a VI-a. Următoarea probă, matematică şi ştiinţele naturii, va avea loc mâine, 13 mai 2021. Cele două teste vizează evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI). La nivelul județului Iași evaluarea (EN VI) se desfășoară în 175 de școli, prezența de astăzi fiind una foarte bună. Din cei 8660 de elevi înscriși în clasa a VI-a, au susținut testul 8059, adică 93% dintre elevi. Dacă ne raportăm la elevii din mediul urban, prezența a fost de 95,45%, iar în mediul rural prezența a fost de 91,11%.
Comisia județeană de examen a stabilit ca aceste teste să înceapă, în fiecare dintre cele două zile, la ora 9. Indiferent de scenariul în care se află unitățile de învățământ ( scenariul 1 sau 2), cele două probe se susțin cu prezență fizică, respectîndu-se toate măsurile de siguranță sanitară. Sălile în care sunt administrate aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii își desfășoară activitatea în mod obișnuit. Desigur că acestea sunt adaptate, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influența pe elevi, a transmis ISJ Iași.
Testele sunt elaborate de Centrul Naţional Pentru Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE), au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale şi trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate. Durata alocată rezolvării acestora este de 60 de minute. Lucrările vor fi evaluate în cadrul unităţii de școlare în care învață elevul, de către profesorii din unitatea de învățământ, în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimului test. Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări, nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele vor fi valorificate strict la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.
Conform Calendarului stabilit de Ministerul Educației, săptămâna viitoare va avea loc Evaluarea Națională la finalul clasei a IV-a. Elevii din clasa a IV-a vor susține pe 18 mai proba la limba română, pe 19 mai, proba de matematică, iar pe 20 mai este proba de limbă maternă.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments