Poluatorii de pe malurile lacului Ciric au dat drumul din nou la dejecții și deșeuri în apele devenite coșul de gunoi al cluburilor de fițe. Tone de deșeuri sunt aruncate fără discernământ în spatele cluburilor de la Ciric, iar cea mai mica pală de vânt le aruncă în lac. Mulți dintre patronii cluburilor nu și-au rezolvat nici acum problema canalizării, dejecțiile acestora revărsându-se în albia Ciricului. Deșeurile și dejecțiile ce provin din cluburile administrate de niște inconștienți puși pe căpătuială, afectează iremediabil fauna din lacul Ciric . Fauna piscicolă și ultimii amfibieni sunt pe cale de dispariție
Mai bine amenzi decât investiții menite să protejeze mediul. Acesta este deviza majorității celor ce administrează cluburi pe malurile lacului Ciric. Într-o ecuație financiară, amenzile sunt apă de ploaie la nivelul profitului făcut în perioada estivală, așa că puțini sunt cei care se încumetă să facă investiții într-o zonă care nu aduce profit. Cu un telefon, cu o pilă sau o amendă simbolică, ca să își justifice cumva leafa și bugetarii cu atribuții de control, pe malurile Ciricului se proliferează un fenomen poluator cu repercursiuni extrem de grave asupra mediului. Petrecerile zgomotoase, sursă constantă de poluare fonică, cursele ilegale de mașini sau consumul de droguri, au trecut în plan secund în fața noului fenomen. Pădurea Ciricului și lacul sunt scena unei continue poluări din deșeurile rezultate din activitatea acestor cluburi. În zona Clubului Sunrise, pădurea colcăie de saci cu gunoaie, plastic și ambalaje aruncate peste tot, iar Ciricul continuă să fie folosit ca fosă septică.
Garda de Mediu , complice din umbra gunoaielor
După ultimul control serios efectuat de Garda de Mediu, în urma analizei apelor din lacul Ciric, s-a dovedit faptul că acestea sunt infestate cu ape menajere și dejecții de cluburile Skin și Sunrise. În primul trimestru al acestui an, inspectorii Gărzii de Mediu se laudă că au realizat 170 de controale din care 140 pe linia poluării industriale și 30 controale în domeniul biodiversității, biosecurității şi ariilor naturale protejate. În urma acestor controale au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 212 800 lei, practic o medie de 5 mii lei amenda, un chilipir care se achită din consumația unui singur client care vrea să epateze, și cluburile de la Ciric au destul de mulți clienți pentru care consumațiile peste trei zerouri, într-o singură noapte, sunt banalități. Neconformitățile sancționate de inspectorii Gărzii de Mediu, înaintea deschiderii cluburilor de la Ciric, s-au referit la nerespectarea obligaţiilor privind protecţia atmosferei, neluarea măsurilor de salubrizare, gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor sau a apelor uzate sau nerealizarea obligațiilor la Fondul pentru Mediu. În cel de-al doilea trimestru în zona Ciricului nu a fost aplicată nicio amendă.
Fauna piscicolă și ultimii amfibieni, pe cale de dispariție
Inconștiența patronilor de cluburi de la Ciric va duce, cel mai probabil, atrag atenția specialiștii, la dispariția broaștei țestoase de apă dulce, specie nativă, din lacurile Ciric și Veneția. Cauzele sunt, pe de o parte deșeurile deversate în lac, iar pe de altă pate, popularea ilegală a lacului, pentru deliciul clienților, cu specii agresive de amfibieni.
“Lacul Ciric este asaltat de mai mult timp de un pericol real pentru speciile de broaște țestoase native. Pe de o pate este vorba de factorii poluatori care provin din deșeuri, iar pe de altă parte avem de-a face cu specii de țestoase cu tâmple roșii și țestoase cu tâmple galbene, specii invazive care par că au colonizat deja lacurile. Având un comportament mai agresiv decât nativa țestoasă de apă dulce, sunt șanse foarte mari să îi cauzeze dispariția din acest areal. Acum 10 ani erau doar țestoase native la Ciric și Veneția, cele invazive au fost în mod sigur eliberate de proprietari de animale de companie inconștienți și iresponsabili, care au comis și o ilegalitate prin această faptă”, arată biologul Ștefan Aniței.
Un alt semnal de alarmă cu privire la efectele distructive ale poluării asupra faunei și florei din zona lacului Ciric, este tras de Silviu Gurlui, conferențiar doctor al Facultății de Fizică din cadrul Universității „Al. I. Cuza“ Iași.
„Lacul Ciric a devenit un loc folosit exclusiv pentru agrement, exploatat fără responsabilitate și respect pentru natură. Spațiul verde care împrejmuiește lacul s-a transformat într-un imens depozit de gunoaie iar apa toxică este acum o primejdie pentru viețuitoare. Autoritățile au luat de mult cunoștință de aceste grave nereguli și gestionează problema cu același dezinteres, ridicând din umeri. Spuma pe care o vedem la suprafața apei trădează un mediu toxic, care au afectat fauna piscicolă“, spune Silviu Gurlui.