Abominabil! S-a dus cu motanul la castrat și veterinarii l-au omorât

0
2081

Tot mai mulți ieșeni, deținători de animale de companie, reclamă faptul că micile viețuitoare le-au fost omorâte din culpe medicale la cabinetele veterinare la care s-au adresat să le fie salvate. Un ieșean s-a adresat unui astfel de cabinet veterinar, pentru a-i fi castrat motanul, iar în urma tratamentului, animalul a murit.

Medicii veterinari de la Cabinetul Axa Vet sunt acuzați de malpraxis asupra animalelor. Un ieșean reclamă faptul că motanul său, perfect sănătos, a fost dus la acest cabinet în vederea castrării, iar după intervenție, acesta i-a murit în brațe.

Dacă aveți animăluțe, feriți-vă de cabinetul veterinar Axa Vet din Nicolina, în special de doamna doctor veterinar Barbu Alexandra. Mi-am dus motanul de 8 luni la castrat, l-am lăsat la dumneaei, după care m-a sunat să îl iau. Am luat motanul acasă, iar după vreo oră mi-am dat seama că acesta nu mișcă, nu respiră, efectiv părea paralizat. Am fost la cabinet și am rugat-o pe doamna doctor să mă însoțească acasă, să vadă pisicul, dar a refuzat spunând că este normal. Am plecat și am mai făcut o încercare telefonică,  în urma căreia a refuzat din nou să vină la domiciliu să vadă starea pisicului. A doua zi i-am spus că pisicul a murit, iar dumneaei mi-a replicat , după ce în prealabil și-a chemat tatăl, crezând că o voi lua la rost, că probabil motanul avea ceva probleme interne. Ea ca medic veterinar nu trebuia să verifice sau să mă informeze asupra riscurilor? ”, a relatat ieșeanul Daniel Roibu.

Un caz similar a fost înregistrat și la Cabinetul veterinar Salvanim din zona Gării. În ambele cazuri, nicio persoană dintre cele presupuse a purta vina pentru  moartea animalelor nu a fost sancționată. Reprezentanții cabinetului veterinar din Nicolina nu au putut fi contactați pentru a oferi un punct de vedere.

2.9 7 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments