Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Hârlău şi Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Hârlău au identificat un bărbat de 36 de ani, bănuit de furt calificat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi un bărbat de 41 de ani, bănuit de furt calificat şi încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere
pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu deţine permis de conducere.Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în noaptea de 22 spre 23 aprilie a.c., aceştia ar fi sustras mai multe bunuri (o betonieră, o central electric, trei rotopercutoare, un flex, un mai-compactor), dintr-un imobil aflat în reabilitare, situat pe raza comunei Erbiceni. De asemenea, în aceeaşi noapte, bărbatul de 41 de ani i-ar fi încredinţat autoturismul său bărbatului de 36 de ani, pentru a-l conduce pe drumurile publice, deşi ar fi cunoscut că are anulat dreptul de a conduce, iar acesta din urmă ar fi condus autoturismul pe drumurile publice, având anulat dreptul de a conduce.În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 20 mai a.c., cei doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introduşi în Arestul I.P.J. Iaşi. La data de 21 mai a.c., cei doi bărbaţi bănuiţi de comiterea faptelor au fost prezentaţi, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău şi Judecătoriei Iaşi, instanţă care a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile. La data de 24 mai a.c., poliţiştii au identificat un alt bărbat, de 41 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de furt calificat. În baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, iar la data de 25 mai a.c. acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, au transmis polițiștii.
Abonează-te
Conectează-te la 7est aici
Nu esti autentificat pe 7est sau facebook, nu poti comenta !
0 Comments
cele mai vechi