Reuniți în ședință ordinară, consilierii județeni au votat constituirea Comisiei de evaluare și selecționare a proiectelor și constituirea Comisiei de soluționare a contestațiilor, în vederea atribuirii de finanțări nerambursabile din bugetul județului Iași pentru activități non-profit, conform Legii nr.
350/2005. Consiliul Județean Iași va aloca pentru proiectele ONG-urilor cel mai mare buget din ultimii ani, un million de lei. Două dintre cele 21 de proiecte aprobate astăzi vizează Școala Populară de Arte “Titel Popovici”. Este vorba despre Regulamentul de organizare şi funcţionare al instituției și despre organizarea concursului de proiecte de management.

“Obiectivul nostru este ca Școala Populară de Arte “Titel Popovici” să funcționeze în condiții de transparență și legalitate. Vrem să ne asigurăm că neregulile descoperite de Corpul de Control în activitatea din ultimii ani a instituției nu se vor mai repeta și, în același timp, să oferim condiții optime pentru ca această școală pentru formarea de talente să devină un etalon la nivel național”, a declarat președintele CJ, Costel Alexe.
Consilierii județeni au mai aprobat alocări bugetare pentru Spitalul de Boli Infecțioase “Sfânta Parascheva” și Spitalul de Pediatrie “Sfânta Maria”, precum și pentru unitățile medico-sociale din subordinea CJ Iași în care sunt organizate centre de vaccinare. În urma votului de astăzi al consilierilor județeni va fi demarat, de asemenea, procesul de atribuire a serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate.
“Vă asigur că planul de transport județean va fi realizat în baza unor studii făcute direct în teren și nu din birou, pentru că are impact asupra întregii populații a județului nostru și vrem să acoperim nevoia de mobilitate a fiecărei comunități. Aș vrea ca acest plan să fie rodul muncii întregului legislativ și executiv din Consiliul Județean, indiferent de culoarea politică, pentru că este în beneficiul tuturor ieșenilor”, au transmis autoritățile.