Am inaugurat prima cursă Iași – Londra, pe aeroportul Heathrow. Avem de astăzi o legătură directă cu cel mai mare aeroport din Europa – Heathrow Airport și, astfel, conectăm Iașul cu metropolele europene și chiar transcontinentale.
Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în această perioadă pentru a face acest lucru posibil și pentru a deschide Iașul către noi destinații și noi oportunități. Ce se întâmplă astăzi e dovada că avem perspective reale de a transforma Aeroportul Internațional Iași în poarta de comunicare cu vestul țării și al Europei. Prin efortul coordonat al Aeroportului Iași, Consiliului Județean și celorlalte instituții vom sprijini dezvoltarea aeroportului, pentru a reintroduce toate cursele externe de la Iași și a aduce altele noi, așa cum se întâmplă deja, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Iași.
Pe lângă zborul Iași – Londra Heathrow, vom avea alte 12 zboruri operate de Blue Air de la Iași cu conexiune prin hubul de la București, prin care vom lega județul nostru de cele mai importante centre economice europene – Amsterdam, Atena, Bruxelles, Madrid, Munchen, Paris, Roma și nu numai.