Începând de astăzi, Aeroportul Iași are propriul centru de vaccinare. Acesta este primul centru de vaccinare fără programare, în care se administrează serul Johnson & Johnson în doză unică.
Centrul de vaccinare a fost deschis în prezența autorităților locale – Consiliul Județean Iași, Prefectura Județului Iași, Direcția de Sănătate Publică Iași – și conducerea Aeroportului Iași. Oricine se poate imuniza, nu doar cei care călătoresc pe aeroport. Centrul se află în zona publică a terminalului T3 și va funcționa zilnic în intervalul 08.00 – 20.00, au transmis autoritățile.