„Retrospective și proiecții manageriale pentru final de an școlar 2020-2021”- întâlnire de analiză și prognoză organizată de Inspectoratul Școlar Județean Iași

0
55

În Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, s-a desfășurat Ședința de lucru cu directorii și directorii adjuncți ai unităților de învățământ preuniversitar din Județul Iași „Retrospective și proiecții manageriale pentru final de an școlar 2020-2021”. Întâlnirea organizată de Inspectoratul Școlar Județean Iași a creat un context de analiză și prognoză a demersurilor educaționale și a vizat conturarea unui dialog constructiv între partenerii educaţionali, dar și a unor reflecţii asupra problematicii complexe a educaţiei ieşene.

Invitații participanți la eveniment, domnul Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, domnul Vasile Cepoi, director al Direcției de Sănătate Publică Iași, domnul Costel Alexe, președinte al Consiliului Județean Iași, domnul Marian Grigoraș, prefect al județului Iași, domnul Costel Gâtlan, chestor al Inspectoratului Județean de Poliție Iași, domnul deputat Alexandru Muraru, reprezentanții sindicatelor și ai elevilor au subliniat rolul deosebit al  colaborării dintre instituțiile locale, partenerii și beneficiarii  educației pentru a  construi împreună cadrul propice învățării de calitate, pentru a depăși dificultățile inerente unui an pandemic. Totodată, au reiterat sprijinul pe care îl vor oferi sistemului de învățământ preuniversitar ieșean pentru că acesta să își îndeplinească obiectivele și să obțină rezultatele  așteptate, dar și să ofere o educație de calitate care să se desfășoare în condiții de siguranță.

„În acest an atipic, educația are nevoie, mai mult decât oricând, de eforturi interinstituționale pentru a se întoarce treptat la activitățile desfășurate  cu prezența fizică, reconstituindu-se, astfel, acel sentiment de firesc și normalitate care ne lipsește atât de mult”, a subliniat prof. Luciana Antoci, Inspector Școlar General al I.S.J. Iași.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentLiga Studenților vrea să apere drepturile studenților de la UMF Iași
Articolul următorDiscuții pentru armonizarea investițiilor în rețelele de apă și canalizare din județul Iași
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments