Agenda 2030, documentul ONU ratificat de toate statele membre ale organizației, propune asigurarea accesului tuturor oamenilor la o locuință sigură, cu dotări de bază (apă, canalizare, electricitate, acces la mijloacele de transport în comun, etc).
Datele Institutului Național de Statistică (INS) indică faptul că în ultimii 30 de ani, în țara noastră s-au construit 1,22 milioane locuințe noi, ceea ce înseamnă un procentaj de 13,4% din totalul fondului locativ.
Totuși, comparativ cu celelalte state ale Uniunii Europene, România se confruntă cu cel mai ridicat nivel de deprivare severă de locuire, acesta afectând aproape 22% din populație, de patru ori mai mult decât media statelor membre (5,1%). Deprivarea cea mai severă de locuințe este mai pregnantă în zonele rurale.Condițiile de locuire pentru comunitățile sărace și vulnerabile sunt de obicei inadecvate, iar sprijinul primit din partea autorităților nu reușește să acopere în totalitate nevoi de trai decente în raport cu standardele impuse de acuala societate.
Locuințele din țara noastră sunt aglomerate și mai puțin spațioase (aproximativ 47 mp față de media UE, 102 mp), înregistrându-se astfel cel mai mare nivel de supraaglomerare din țările europene. Totodată, costurile legate de locuință reprezintă aproape 23% din venitul unei gospodării.
În județul Iași, de la an la an, se observă creșterea fondului locativ, ca urmare a construcției de locuințe proprietate privată, mai ales în mediul rural din zona metropolitnă și zonele periurbane. Statisticile INS indică la finalul anului 2018 existența a aproape 328 000 de locuințe, din care, în proprietate publică 3972, restul fiind proprietăți private.
Cea mai mare majorare a numărului de locuințe nou construite se remarcă în zona metropolitană, fondul locativ cunoscând o creștere în ultimii ani cu aproape 15%, la sfârșitul anului 2017 înregistrându-se o dublare a numărului de locuințe în comunele apropiate de Municipiul Iași: Miroslava, Valea Lupului, Lețcani și Ciurea. Dinamica dezvoltării este influențată de apropierea față de municipiul reședință de județ și de creșterea numărului de locuri de muncă atât din Municipiul Iași cât și din localitățile limotrofe orașului.