VIDEO/DOCUMENTE: El este asasinul economic al lui Porumboiu. Iuda care a slujit la mărirea și falimentul regelui agriculturii românești

0
8491

Adrian Porumboiu, unul dintre cei mai celebrii afaceriști ai României și-a găsit sfârșitul economic pe propria limba. Dragoș Gâlea, omul său de încredere, l-a săpat din umbră până la faliment. Consorțiul de firme ale lui Porumboiu, care ajunsese sa gestioneze grânare strategice ale României, a ajuns o afacere stearpă. Mii de hectare de terenuri din țară și Republica Moldova, cât și afaceri de milioane de euro, au fost puse pe butuci de juristul companiei lui Porumboiu. O conspirație economică cu meandre la capetele cărora s-au dispus servicii secrete, firme căpușe și experți în devalizarea companiilor productive din estul Europei au orchestrat prohodul celei mai de succes afaceri agricole a României. 7Est va prezintă schema prin care Adrian Porumboiu, cel mai imbatabil jucător pe piața agricolă din România și Republica Moldova a ajuns sa fie îngenunchiat de oamenii săi de încredere care s-au pus în slujba unor asasini economici.

Desi in poza din deschiderea acestui articol, apare un Dragos Galea mai banal din punct de vedere estetic, mai jos aveti o poza mai actuala, mai spilcuit, probabil banii sifonati din firmele aflate in insolventa, ajutand putin la noul look.

Dragoș Gâlea,  un nume comun, banal, în spatele căruia se ascunde unul dintre cei mai versatili asasini economici ai României. Nu are conturi sociale sau profesionale, nu deține proprietăți și nici familie. Este o fantomă. Afacerile sau procesele și le rezolvă de la distanță, prin interpuși. Apare în ipostaze antagonice, este folosit de entități extrem de discrete și conduce din umbră mari destructurări economice. Apare doar după marile lovituri, pentru a savura victoria finala. El este artizanul prăbușirii imperiului financiar al antreprenorului Adrian Porumboiu.

In video-ul de mai jos, iata rezultatul , cum arata pamantul lucrat de asa-zisul expert in agricultura Dragos Galea, initial administrator al firmei Heron, expert platit din bani sifonati si din evaziune fiscala.

 

Împrumutul care i-a băgat mortul în casă lui Porumboiu

În anul 2014, atunci când a început declinul firmelor lui Porumboiu, juristul acestuia era Dragoș Gâlea. În acel an, Porumboiu, la sfaturile lui Gâlea, contractează, prin Agrocomplex Bârlad S.A., un împrumut de 10 milioane de dolari de la un fond de investiții din Insulele Cayman – EFA Dynamic Trade Finance Fund LTD, pentru care a garantat cu cereale. În fapt, acel cereale erau garanții fictive. Așa se face că, casa de avocatură a EFA se prinde de ingineria juristului lui Porumboiu și îi trimite arendașului și societății Agrocomplex o adresă prin care îl amenință că vor deschide dosare penale. Se eliberează un certificat de depozit de către Gâlea, iar Porumboiu este nevoit să își depună acțiunile drept garanții.

Se închid afacerile din Republica Moldova

În 2015, Porumboiu deținea în Republica Moldova, 40 de mii de hectare de teren și două fabrici de ulei. Pe fondul datoriilor, Porumboiu și-a vândut majoritatea acțiunilor pe care le deținea în firmele din grupul Racova, printre care și Comcereal,  unei companii elvețiene controlată de rusul Vazha Dzhashi. Primul pas al înțelegerii a fost făcut la sfârșitul lui 2014, dar tranzacția s-a încheiat în 2015. Ca și cum nu era de ajuns, Porumboiu s-a mai trezit cu încă o problemă.  APIA a dat, în martie 2015, o sancțiune de 12 milioane de lei  firmelor lui Porumboiu pentru o serie de nereguli depistate la un control al Curții Europene de Conturi, la fermele sale de animale. Ca să iasă din impas, Porumboiu a semnat în august 2015 un memorandum prin care  vindea pachetul majoritar de acțiuni ale firmelor din grupul Racova către Delta Commodity and Financial Services (DCFS) S.A, o societate anonimă cu sediul la Geneva, înființată în 2008 la Geneva, cu scopul de a administra grupul de firme Trans-Oil, cea mai mare afacere cu cereale din Republica Moldova.

Sechestru asiguratoriu pe bunurile de producție

Golăniile orchestrate cu premeditare de “Iuda” Gâlea, au repercursiuni și pe alt plan. Porumboiu ajunge să fie atacat și executat pe tote planurile. În 2015, ANAF-ul îi pune un sechestru asiguratoriu pentru o sumă de aproximativ 5 milioane de lei, restanță către fisc, și îi scoate la licitație foarte multe dintre bunurile societăților aflate pe numele miliardarului, respectiv Comcereal, Ilvas, Comprest și Agrocomplex, mare parte dintre bunuri fiind parte integrantă din procesul de producție, precum utilajele  agricole – pluguri, semănători, tractoare și macarale.

Datoria, mai mare decât imperiul financiar

La momentul declinului pus la cale de Gâlea, Arian Porumboiu figura în TOP 500 Forbes, cu o avere estimată la 140 de milioane de euro, ocupând locul 17 în top.

Peste creanțele minore datorate fiscului, Porumboiu ajunsese în aceeași  perioadă, să datoreze fondului de investiții în jur de 175 milioane de euro. Tot atunci, EFA cumpără o creanță a lui Porumboiu de 45 milioane euro de euro, cu doar 25 milioane și, ușor-ușor, începe să bage societățile lui Porumboiu în insolvență.

La acel moment, societățile lui Porumboiu erau solvabile, se reușise chiar achitarea unor sume importante către creditori, dar mai existau unele neplăcute, cum ar fi subvenția pe anul agricol 2015-2016, pe care APIA nu a achitat-o. Era vorba de vreo 8 milioane de euro. Pe acest fond, EFA a început să își atingă din ce în ce mai precis scopul, acela de a trage țeapă creditorilor și a falimenta firmele lui Porumboiu”, a declarat Valeriu Cojocaru, fostul director general al Comcereal.

Mâna dreaptă a lui Porumboiu devine creditor principal

În acel moment intră în scenă Dragoș Gâlea, ca administrator la firma Heron GP, unul dintre cei mai mari creditori ai lui Porumboiu, în fapt o firmă căpușă care preia creanța de la EFA. Scopul era să primească 10% din producția globală a firmelor lui Porumboiu.

La inițiativa lui Gâlea s-a cerut administratorului judiciar  să ne ridice dreptul de administrare de la societate, pentru că nu am depus planul de reorganizare. Ca administrator al Comcereal am avut parte de aceleași jocuri murdare. S-au făcut presiuni asupra mea ca să semnez un contract cu  doi experți aduși de Gâlea și EFA din Polonia și Anglia, pe câte 12 mii de euro pe lună de căciulă, dar am refuzat. În aceste condiții mi s-a fabricat un dosar, cum că societatea pe care o administram, Comcereal, ar fi creat un prejudiciu de 4 milioane de euro și mi s-a ridicat dreptul de administrare a firmelor. Au fost realizate venituri din activitate, dar ei spun că s-a creat un prejudiciu. Imediat cum au venit ei, au disponibilizat cam 80% din personal și au început să își bată joc de trenuri, pentru că așa au înțeles ei micșorarea de cheltuieli. Noi pe de o parte ne chinuiam cu reorganizarea, cu munca, ei cu risipirea banilor pe tot felul de experți în devalizări, cu scopul declarat de a îngropa firmele lui Porumboiu. Aici au fost ajutați și de administratorul judiciar din București   -Five SPRL. Acesta, împreună cu cei doi experți în devalizări ridica pe lună și 200 de mii de euro. Omul cheie în tot acest joc a fost Dragoș Gâlea. S-a ajuns ca el, în calitate de creditor principal, să conducă societățile lui Porumboiu”, a declarat Valeriu Cojocaru, fostul director al Comcereal.

Fantoma acționează de la Londra

La primul termen, în dosarul deschis de Gâlea împotriva societăților care l-au hrănit, judecătorul, care după câteva zile s-a pensionat, a dat câștig de cauză cu ochii închiși lui Heron, la conducerea căreia se afla Dragoș Gâlea.  Herom GP își schimbă administratorul la un moment dat, în persoana unuia dintre directorii de la EFA, iar Gâlea intră în echipa experților în devalizare, care spălau bani prin societăți.

Five a cheltuit toți banii și apoi s-a votat în AGA un credit de 1 milion de euro de la EFA, în timpul procedurii de insolvență, fiind pusă în garanție întreaga producție. Practic, a fost un demers concertat, cap coadă, al lui Dragoș Gâlea și complicilor săi, de a duce în faliment afacerile lui Porumboiu”, a conchis Cojocaru.

Reporterii 7Est au încercat să ia legătura cu Dragoș Gâlea, dar acesta a fost de negăsit. În Iași sau Vaslui, acolo unde a activat în ultima perioadă, fiind chiar președinte al Organizației Județene a Partidului Popular Agrar, nu are proprietăți, acesta stând mai mult la Londra , împreună cu cei doi experți aduși în țară pentru a întregi distrugerea lui Porumboiu.

Contact telefonic de reporterii 7 est, Adrian Porumboiu a declarat despre Dragos Galea : ” Aoleu, un neica-nimeni, o sageata,un bandit care se crede mai destept decat este, un bou ajuns vitel”.

In episoadele urmatoare vom dezvalui toate schemele financiare prin care se fura bani, se devalizeaza fostele societati ale lui Porumboiu si vom arata si cu poze cu ce se ocupa acest Dragos Galea , cand „aterizeaza” pe la Iasi.Pentru ca, mai nou de vreo 3 ani, expertul in agricultura si spilcuitul Dragos Galea a lasat Barlad ul si Vaslui ul, pentru ofertantul Iasi. Detalii picante si incendiare.

AGROCOMPLEX BARLAD SA - Informare AGC
4.2 12 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments