Managementul hoției , al crimei cu premeditare, al licitațiilor cu parandărăt, al angajărilor pe sub mână și altor practici toxice, parazitare pentru un sistem medical de stat aflat în colaps, este recompensat de incompetenții de la vârful Ministerului Sănătății cu prelungiri repetate de mandate și lefuri nesimțite, de mii de euro. Ministrul Sănătății i-a prelungit lui Bogdan Șaramet mandatul de manager al Spitalului Socola pe încă o perioadă de 3 luni, și i-a mărit leafa până la 3665 euro pe lună. La fel și în cazul directorului medical, Raluca Ioana Prepeliță. Aceste măsuri sunt o încununare a unui șir de fapte la limita penalului, începând de la omorârea cu zile a unui om, înstrăinarea premeditată a secției de îngrijiri paliative sau furtul banilor destinați unei licitații publice, semn că în ministerul USR, nicio faptă penală nu rămâne nerecompensată. Ce se întâmplă acum la Socola nu este altceva decât un flit public din partea unui sistem criminal în care fiecare își acoperă oamenii, iar mizeria se ascunde, în mormane, sub preș.
Doi dintre capii dezastrului medical și administrativ de la Socola au mai primit o gură de oxigen. În loc de dosare penale, acești au primit derogare pentru continuarea în regim de maximă libertate a mandatelor de conducere și ceva în plus la lefurile de mii de euro. “O Românie fără hoție” și ,,Sănătate cu prioritate”, cele două lozinci usr-iste, sunt aplicate antagonic pentru că una e campania electorală și altul interesul de grup.
“Prioritatea mea va fi rezolvarea crizei sanitare prin măsuri concrete care să vină în sprijinul spitalelor. Sunt medic și cunosc îndeaproape care este situația din spitale și cu ce se confruntă colegii mei de mai bine de un an. Au nevoie de soluții ferme și clare și asta îmi propun să fac, alături de colegii mei din minister – să venim în ajutorul lor, iar tot ce a fost făcut bun până acum va fi continuat. Rămân consecventă angajamentelor pe care mi le-am asumat ca secretar de stat în Ministerul Sănătății: refacerea infrastructurii de sănătate, sprijinirea segmentului ambulatoriu și a medicinei de familie, precum și alocarea finanțărilor pe criterii obiective. Depolitizarea sistemului de sănătate va fi un punct esențial al mandatului meu„, sunt declarațiile Ioanei Mihăilă, actualul ministru al Sănătății a cărei asumare pe funcție a fost observată recent, când a fugit ca o lașă din timpul unei conferințe de presă, în urma unei întrebări incomode.
Cu un astfel de ministru de paie, nici nu e de mirare că sub ea e prăpăd, că o culpă medicală nu va fi recunoscută niciodată, decât sub imperiul unei presiuni mediatice, iar o faptă penală numai sub asediul Politiei, al DNA sau DIICOT.
O evaluare psihiatrică pentru șefii de la Socola!
Cele două ordine de ministru semnate de Ioana Mihăilă nu demonstrează altceva decât un act premeditat de inconștiență criminală sau o labilitate psihică, pentru rezolvarea acestora fiind nevoie e concursul unui…medic psihiatru. În acest caz nu se poate vorbi de o măsură asumată, coerentă și în același timp pertinentă, pentru că faptele de care sunt acuzați cei doi transcend orice putință de susținere pe aceste posturi din care s-au produs atât fapte abominabile cât și penale.
Astfel, prin măsurile administrative luate, cei doi au reușit să omoare un om cu zile prin folosirea metodelor medievale de securizare a pacienților psihiatrici internați. O soție cu două fete au rămas fără soț și tată din cauza incompetenței unei conduceri de spital care a dovedit că nu are nicio treabă cu actul medical.
S-a încercat privatizarea forțată a Institutului de Psihiatrie Socola prin decizia de a concedia 93 de cadre medicale pentru a pierde sectorul de îngrijiri paliative care aduce aproximativ 1 milion de euro venituri institutului. Directorul medical interimar Raluca Ioana Prepeliță a preluat bolnavii pe firma proprie, iar soțul acesteia, juristul șef al departamentului juridic, a aprobat concedierea.
Au devalizat Institutul și au periclitat siguranța pacienților prin furtul banilor destinați refacerii conductelor de apă rece, pentru că nu îndeplineau condițiile cerute de lege în privința siguranței calității apei. Ancheta este în curs la DNA, zilele acestea fiind audiați cei din conducerea Institutului de Psihiatrie Socola.
Caracatița care tine în funcție gruparea de la Socola
Ministerul recunoaște toate aceste grave deficiențe ale actualei conducerii, dar preferă să îi susțină în continuare prin numirile succesive.
,„Știu că la Socola sunt foarte multe probleme legate de managerul de acolo. Vom verifica și documentele legate de achiziții, să vedem despre ce este vorba. Dacă acea comisie de recepție a semnat că lucrarea este gata având șanțuri în curte, vor plăti pentru asta. Avem foarte multe plângeri de la angajații de acolo, unele au fost redirecționate către Corpul de Control al Ministerului Sănătății. Nu cunosc acum detalii de la rapoartele din trecut”, a precizat Oana Grigore, șefa Comunicării din minister, cu câteva luni înainte de această nouă numire, semn destul de clar că Ministerul Sănătății una susține la nivel declarativ, dar faptic susține actuala conducere.
Nici nu este de mirare, cunoscute fiind legăturile dintre Șaramet și capii ministului, atât direct cât și prin interpuși. În primul rând este vorba despre Victor Costache, fost ministru al Sănătății, cel care l-a numit în funcție pe Adrian Bogdan Șaramet, prieten din copilărie cu acesta. Apoi este Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, succesorul lui Victor Costache, sau Aurel Șaramet, omul din spatele grupului, al doilea unchi al managerului Adrian Bogdan Șaramet, care a condus peste 10 ani fondul de co garantare, anchetat de ANI pentru venituri nejustificate de milioane de euro, anchetat pentru devalizarea fondului de co garantare, în timp ce primul unchi al lui Șaramet, doctorul Șerban Turliuc, a fost numit președinte CA-ului Socola, concomitent cu funcția de medic șef Sectie 1 Femei Socola, fiind într-un vădit conflict de interese, respectiv în stare de incompatibilitate. Nu în ultimul rând, este vorba chiar de premierul României, Florin Cîtu, care îl are pe Victor Costache ca și consilier onorific, de Emilian Eva, fost procuror condamnat, omul care se asigură că instituțiile de forță nu deranjează cuibul de la Socola, sau de deputatul USR Emanuel Ungureanu, un parlamentar foarte vocal care sustine actuala conducere.
Concluzia este că mafia din sănătate există și funcționează ca un gater ilegal în inima pădurii, iar cei din USR, reprezentați de ministrul Sănătății Ioana Mihăilă, susțin oamenii sistemului și grupurile de interese, în mod nemijlocit.