Polițiștii vor fi la datorie de Rusalii

0
26

Poliţiştii ieşeni vor fi la datorie în weekend-ul prelungit de Rusalii și vor lua măsuri pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier.

Principalul obiectiv al poliţiştilor ieşeni, în această perioadă, este acela de a asigura ordinea și liniștea publică, astfel încât oamenii să fie în siguranță.

În teren vor fi polițiști de la ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigare a criminalităţii economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, criminalistică, iar în cazul unor situații deosebite, luptătorii de la acțiuni speciale sunt pregătiți să intervină.  

Polițiștii de la ordine publică vor preveni și combate faptele antisociale. Polițiștii rutieri se vor afla în teren pentru a fluidiza traficul rutier, în special pe căile de acces către lăcașurile de cult şi totodată pentru prevenirea producerii de accidente rutiere.  De asemenea, vor fi utilizate şi aparatele radar pentru măsurarea vitezei de deplasare a vehiculelor.

Recomandăm tuturor cetățenilor să adopte o conduită preventivă și să respecte indicațiile și măsurile legale ce au ca scop protejarea sănătății, vieții și a bunurilor. Dacă plecați la drum, conduceți cu viteză redusă, în special atunci când carosabilul este umed. Verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca de acasă! Reamintim că purtarea măștii de protecție în spațiile închise, în mijloace de transport în comun sau în zone aglomerate, precum și păstrarea distanțării fizice sunt în continuare obligatorii pentru a preveni îmbolnăvirea cu COVID-19.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments