De-a lungul timpului au existat mai multe nemulțumiri din partea locatarilor din cartierul Green Park pentru că strada arata ca una din mediul rural, plină de gropi și pietriș, desi proiectul era prevăzut cu un drum asfaltat. Ani de zile oamenii au făcut nenumărate adrese către municipalitate pentru a rezolva situația. Pentru a soluționa această problemă și de a aduce un plus de confort cetățenilor care locuiesc în zona Green Park și nu numai, dezvoltatorul proiectului imobiliar Venetia Residence a purtat mai multe discuții cu autoritățile și a decis să investească nu mai puțin de 200.000 de euro pentru a asfalta această stradă.
Strada dr. Alexandrina Miron Tănăsescu (fostul fundac Aurel Vlaicu) este inclusă în nomenclatorul stradal, însă, aceasta nu a fost inclusă și în inventarul domeniului public al Municipiului Iași. Potrivit legii, municipalitatea nu poate face investiții într-un imobil care nu aparține domeniului public motiv pentru care investitorul a decis să asfalteze strada.
Ne dorim ca rezidenții noștri și cetățenii care locuiesc în zonă să aibă parte de cele mai bune condiții, tocmai de aceea am decis să investim în reabilitarea și asfaltarea străzii Dr. Alexandrina Miron Tănăsescu. Am discutat cu reprezentanții Primăriei Municipiului Iași și ai Oficiului pentru Cadastru Iași pentru a vedea în ce măsură putem face aceste lucrări și ce documente trebuie să depunem pentru a da startul. De asemenea, am venit și cu o propunere extinsă de a construi un drum de la Est la Vest prin nordul cartierului rezidențial, inclusiv un al doilea pod care să faciliteze accesul rezidenților din cartierul Venetia Residence, cât și pe cel din cartierul Green Park, au transmis reprezentanții proiectului imobiliar Venetia Residence.
Strada, conform datelor primite de la OCPI Iasi, nu figureaza intabulata in evidentele lor și în urma discuțiilor purtate, aceasta urmează să fie intabulată de către Primărie, în cel mai scurt timp.
Astazi am avut o intalnire programată cu primarul Municipiului Iasi, întalnire la care au participat și cei doi viceprimari, subiectul fiind asfaltarea străzii Dr. Alexandrina Miron Tanasescu și unde există un privat care și-a manifestat deschis opțiunea de a executa lucrările de asfaltare, pe cheltuiala sa. În zilele următoare va intra în Consiliul Local propunerea de elaborare a proiectului tehnic aferent acestei străzi și, astfel, să se afle indicatorii tehnico-economici, care să se și aprobe, a transmis unul dintre locuitori.
Primaria va semna un acord notarial cu firma DP Rezidential care si-a exprimat optiunea de a asfalta strada, pe cheltuiala sa.
Precizez că discutia de astăzi a fost una civilizată, chiar dacă eu aș fi dorit-o mai aplicată și să se ardă mai multe etape, într-un mod mai rapid. Asadar, consider discutia benefica si multumesc Primăria Municipiului Iași pentru deschiderea aratata si sper ca proiectul sa cunoasca o avansare mai rapida spre rezolvarea problemelor zonale, au mai transmis cetățenii.