La Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, în seara zilei de 3 iulie, a avut loc prima prelevare de organe (ficat, rinichi) din acest an de la un pacient, aflat în moarte cerebrală, a cărui familie a ales să dăruiască o şansă unor semeni necunoscuţi şi au fost de acord să doneze organele rudei lor. Prin această decizie plină de emoţie au oferit speranţă la viaţă pentru 3 semeni necunoscuţi care aşteptau un transplant salvator.
Sincere condoleanţe, mulţumiri şi profund respect familiei care şi-a găsit puterea de a transforma propria durere într-o minune şi şansă nesperată pentru alţi oameni, pentru alte familii care suferă alături de rudele lor aflate pe listele de aşteptare. De asemenea, apreciem efortul colectivului ATI şi de coordonare a Spitalului Județean de Urgenţă Bistriţa care au făcut posibil să apară speranţa în sufletul altor 3 oameni, precum şi implicarea conducerii acestei unităţi sanitare în susţinerea Programului Naţional de Transplant.
Intervenţia de prelevare a organelor a fost realizată de echipa de prelevare a Institutului Clinic Fundeni, condusă de Dr. Vasile Lungu. Efortul lor a fost preluat de echipele medicale de transplant ale Institutului Clinic Fundeni şi Spitalului Clinic “Dr. C.I.Parhon” Iaşi, salvând alţi 3 români din ghearele suferinţei.
Astfel, un alt pacient aflat în stare critică, în vârstă de 56 de ani, a beneficiat de un transplant hepatic salvator, realizat de echipa chirurgicală condusă de Prof.Dr. Vlad Braşoveanu, cu sprijinul echipei ATI, coordonată de Dr. Alexandru Dincă , în cadrul Centrului de Transplant Hepatic al IC Fundeni, condus de Prof.Dr. Irinel Popescu.
În acelaşi timp, în cadrul Centrului de Transplant Renal al Spitalului Clinic “Dr. C.I.Parhon” Iaşi, coordonat de Prof. Dr. Adrian Covic, alţi doi pacienţi, de 44 şi, respectiv 56 de ani, au primit şansa mult aşteptată pentru un transplant renal.
„Cei doi pacienți care au fost transplantați în cursul zilei de duminică sunt două persoane cu un statut viral hepatic pozitiv, atunci au fost aleși să primească acest transplant, de la un donator care avea la rândul lui aceeași problemă. A fost o intervenție complicată, derulată în paralel în ambele săli de operație. Unul dintre cei doi pacienți este o persoană cu o vechime foarte mare în dializă. Vorbim de pacientul din Suceava, care are 18 ani de când face dializă. Este o viață de om și am putea spune că este o ultimă speranță de a reveni la o viață normală, după atâția ani pe dializă. Și cel de-al doilea caz este unul foarte impresionant, deoarece este un fost pompier. Un om care a sărit pentru alții să îi ajute atunci când a fost solicitat. Și uite că acum a beneficiat el de ajutorul unei familii, care a acceptat să doneze pentru ca el să aibă o șansă la o nouă viață”, a declarat dr. Ionuț Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Doctor „C.I. Parhon” din Iași.