Primăria Municipiului Iași, prin Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, organizează în perioada 01-29 august 2021, cea de-a III-a ediție a evenimentului „Iașul, acasă pentru cei plecați”. Astfel, în fiecare sfârșit de săptămână, pe scena amplasată pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, începând cu ora 19.00 ieșenii sunt invitați să participe la o serie de recitaluri extraordinare de poezie și muzică. La aceste manifestări vor fi prezenți poeții Adi Cristi, Daniel Corbu, Nichita Danilov, Emilian Marcu, Nicolae Panaite, Cassian Maria Spiridon, Valeriu Stancu, Aurel Ștefanachi și Valentin Talpalaru.
Programul va cuprinde recitaluri de poezie în interpretarea actorilor ieșeni Laura Bilic, Cantica Tudose și George Marici, iar momentele muzicale vor fi susținute de cantautorii Adi Bezna, Adi Gegiuc și Cezar Popescu. Deschiderea oficială va avea loc pe data de 01 august, începând cu ora 19.00, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, pe scena din fața Primăriei Municipiului Iași, cu un spectacol – recital „O vioară plânge” susținut de actorii Laura Bilic și Radu Mihoc, pe versurile poetului Adi Cristi.