Situația infectărilor cu COVID-19 la nivelul județului Iași. Direcția de Sănătate Publică a transmis ultimele date

0
64

În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-a înregistrat 1 deces în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 923. În ceea ce privește solicitările de testare ale pacienţilor care prezintă simptomatologie specifică noului coronavirus, încărcate de medicii de familie pe platforma CAPESARO, menționăm că în ultimele 24 de ore, Serviciul Județean de Ambulanță Iași s-au realizat 5 recoltări la domiciliu. În cadrul Campaniei de vaccinare împotriva COVID 19, desfășurată la nivelul judetului Iaşi, conform datelor centralizate, până în prezent au fost efectuate 391994 de vaccinări. Din acest numarul total de persoane vaccinate, 207324 au fost vaccinate cu doza I și 184670 cu doza II. Pe data de 29 iulie 2021 au fost vaccinate 633 de persoane. Mentionam ca 393 de persoane au primit doza I și 240 de persoane au primit doza a II-a. Cu privire la administrarea vaccinului Johnson & Johnson, până în momentul de față au fost efectuate 16269 de vaccinari, 208 doze fiind administrate în ultimele 24 de ore. De la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 454 de reacții adverse ușoare.
Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, astăzi, 30 iulie 2021, sunt ocupate 30 paturi din care 6 sunt paturi ATI.
Situaţia cu privire la gradul de ocupare pentru paturile ATI este următoarea:
5 paturi ATI la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase
1 pat ATI la Spitalul Municipal Paşcani
În momentul de faţă sunt libere 10 paturi ATI:

3 paturi ATI la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase
5 paturi ATI la Spitalul Municipal Paşcani
2 paturi ATI la Spitalul “Sf. Spiridon”

Pentru persoanele depistate pozitiv cu noul coronavirus, în unitățile sanitare sunt puse la dispoziție 163 de paturi, dintre care 97 de paturi pentru bolnavii confirmați pozitiv cu COVID-19 (CF Pascani – 22 paturi, CF Iasi – 15 paturi, Spitalul Orasenesc Harlau – 12 paturi, Spitalul de Pneumologie – 28 paturi, Spitalul de Boli Infectioase – 20 de paturi) și 67 de paturi în zonele rosii destinate pacienților cu alte patologii și confirmati pozitiv cu COVID-19. La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate paturi ATI.
Nu sunt persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus care urmează tratamentul prin dializă în staţia de dializă de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iaşi. La Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie “Elena Doamna” Iasi, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate paturile ATI. In zona ATI Covid de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” Iași, nu sunt ocupate paturile ATI. În ceea ce privește zona medicală Covid de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” Iași, nu sunt ocupate cele 5 paturi.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments