Un grav accident rutier s-a produs, luni după-amiază, pe raza localității Hălceni, comuna Șipote din județul Iași. Din primele informații, în urma accidentului ar fi rezultat două victime, inconștiente.
UPDATE 2: În urma accidentului au rezultat 3 victime, în autoutilitară un bărbat care a fost preluat, conștient și cooperant, de SAJ și transportat la UPU, iar în autoturism 2 victime încarcerate, un bărbat de 26 ani (pasager dreapta) intubat și în comă, a fost preluat de elicopter și transportat la ISU și apoi la UPU iar a doua victimă, șoferul în vârstă de 67 ani a fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă și a fost transportat la spital.