Iașul și-a făcut un nou prieten! Astăzi, 12 august 2021, primarul Mihai Chirica s-a întâlnit în sediul Primăriei cu Excelenţa Sa Domnul Paul McGarry, ambasadorul Irlandei în România, aflat la prima vizită oficială în oraşul nostru. Discuțiile au vizat mai ales similitudinile culturale și economice dintre Irlanda și România, stabilindu-se, de comun acord, facilitarea unui schimb de experiență între Irlanda și România la nivel guvernamental privind masurile de combatere a abandonului școlar, în care municipiul Iaşi să aibă un rol important în acest demers.
„Domnul ambasador a lăudat românii stabiliți în Irlanda și plus valoarea pe care o aduc țării sale, dar a vorbit şi despre deschiderea și disponibilitatea de a colabora pentru promovarea valorilor europene, mai ales prin cultură. Speranța mea este ca românii stabiliți în Irlanda să reprezinte o trainică punte de legătură între cele două țări. Dorința mea este ca așa cum foarte mulți români au auzit despre frumusețea Irlandei, tot mai mulți irlandezi să vină în România pentru a se bucura de frumusețile țării noastre”, a transmis primarul.