Alexandru Muraru, președintele PNL Iași și deputat, a declarat că prin programul „Anghel Saligny” Guvernul României își propune să investească în domenii foarte clare și vitale pentru orice localitate din Uniunea Europeană: drumuri de interes local, apă şicanalizare, accesul populaţiei la sistemul de gaze. Sunt domenii care sunt acoperite doar într-o anumită măsură de fondurile europene (cazul canalizării) ori nu sunt acoperite deloc (racordarea la rețeaua de gaze).
Președintele PNL Iași consideră noul Program de Dezvoltare Locală, care va fi denumit Programul Național de Investiții în Infrastructura Locală „Anghel Saligny” este parte a onorării angajamentului pentru dezvoltarea României luat de principalul partid de guvernare, PNL, în alegerile de anul trecut.
”Este programul prin care recuperăm decalajele de dezvoltare, în special pe acelea din mediul rural, față de civilizația occidentală din secolul 21. Programul compensează eficace ceea ce nu putem face doar cu fondurile europene, sau nu putem face suficient de rapid mai ales în cazul dezvoltării micilor comunitățillocale. Noul Programul Naţional de Investiţii a fost gândit de PNL, agreat de președintele PNL Ludovic Orban împreună cu premierul Florin Cîțu, fiind un angajament pentru onorarea promisiunii din alegerile locale și generale legat de dezvoltarea României”, a declarat președintele PNL Iași, Alexandru Muraru.
Comisia Europeană a iniţiat o procedură de infringementcontra României pentru că reţelele de apă şi canalizare nu sunt pe deplin dezvoltate (din 2.057 reţele de canalizare, numai 1.260 sunt funcţionale). Nivelul de dezvoltare economică a unei societăţi este demonstrat prin accesul la utilităţile de bază, în special accesul la reţeaua de apă potabilă şi canalizare.
”România are circa 44% din populație în rural. Apa, canalizarea, gazul, drumurile locale sunt vitale pentru acești oameni. Nu avem voie să amânăm finanțarea acestor proiecte, nu avem voie să refuzăm satelor și micilor localități șansa dezvoltării. România are un decalaj mare de dezvoltare față celelalte state membre ale UE, care și-au rezolvat astfel de probleme de infrastructură în rural cu decenii în urmă. De aceea, cele mai multe dintre programele europene actuale nu mai abordează astfel de probleme, ele trebuind realizate în mare măsură prin programe naționale.
De exemplu, PNRR – parte a Mecanismului UE de Redresare și Reziliență – are atașate condiții de mediu și digitalizare care fac imposibile derularea pe scară largă a unor programe de infrastructură de bază în rural – apă, canalizare, gaz, drumuri locale”, a declarat deputatul PNL Iași, Alexandru Muraru.